Călin Hera: „Crin Antonescu îşi joacă, în aceste zile, cartea. Joacă la miză mare. La capătul jocului, Partidul Naţional Liberal poate fi mai mare sau mai mic”. Sursa: Zoltan Lorencz

E puţin probabil ca lucrurile să rămână neschimbate, întrucât presiunea e imensă. Tendinţa generală, sesizată de numeroşi comentatori, este aceea ca România să se îndrepte către un sistem politic cu două partide mari. Al treilea ar fi doar un artificiu.

Planul despre care se vorbeşte face PNL să joace rolul gutuiei din geam, pe care o laşi acolo că dă bine, dar nu deranjează pe nimeni şi te poţi oricând lipsi de ea. Problema existenţială a PNL se regăseşte deopotrivă la PDL (care se va confrunta în curând cu o criză de creştere nesănătoasă, dublată de criza post-Băsescu) şi la PSD (partid confruntat cu atacuri masive de destructurare).

Din păcate pentru PNL, al cărui bazin electoral e cel mai mic, liberalii se află în poziţia cea mai delicată. Aşa se explică mutarea în forţă a lui Crin Antonescu. Liderul liberal de aceea cere totul sau nimic. Pe de-o parte, pentru a contracara tentative de spargere a partidului şi/sau de absorbire în marele partid prezidenţial, pe orice cale (via grup parlamentar al independenţilor liberali sau, direct, printr-o trâmbiţată, din timp în timp, fuziune cu PDL).

Pe de altă parte, Crin Antonescu forţează lucrurile nu atât de dragul puterii absolute, deşi puterea e un drog pervers, cât mai ales pentru că are nevoie, într-un moment atât de delicat, să se mişte repede. Principala problemă a lui Crin Antonescu, la acest capitol, e impresia că el însuşi nu se mişcă suficient de prompt, că alternează perioadele în care chiar ia iniţiativa (vezi proiectul Johannis) cu cele, îndelungate, în care e, pur şi simplu, absent.

S-o recunoaştem: ideile din moţiunea „Prin noi înşine, acum” sunt interesante, gene