Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naşterea sub apă le costă 1.500 de euro pe timişorencele care vor să scape de dureri

Publicat in Adevarul, marți 2 martie 2010 ·

Dureri uşoare, travaliu scurt şi un copil sănătos sunt cele mai importante dorinţe ale unei viitoare mămici. Acestea sunt şi motivele pentru care timşorencele aleg naşterea sub apă, chiar dacă trebuie să scoată din buzunar 1.500 de euro.

Timişorencele care vor să treacă mai uşor peste durerile facerii o pot face acum apelând la serviciile celei mai mari clinici private din Vestul ţării. Naşterea sub apă este mai degrabă o necesitate, decât un moft, motiv pentru care tot mai multe femei sunt dispuse să scoată bani mulţi din buzunar pentru a scăpa de contracţiile intense. "Am studiat şi pe internet şi m-am consultat şi cu medicul ginecolog, aşa că m-am hotărât să nasc sub apă. Nu mă costă mai mult decât în maternitate, cu tot cu atenţii, aşa că e mai bine", spune Adriana Socaci, o tânără care va deveni mămică peste două luni. Procedura costă, la fel ca şi o naştere normală sau prin cezariană, 1.500 de euro la clinica timişoreană, iar în acest preţ este inclus tot confortul. "În 1.500 de euro sunt incluse zilele de internare, actul medical, toate consumabilele, hainele mamei şi trusoul copilului", spune Anca Avram asistent managerul spitalului privat. Travaliu în jacuzzi Bazinul unde au loc naşterile sub apă, la aproximativ 37 de grade, este un fel de jacuzzi performant. Mirela Chiş, moaşă la clinică, spune că bătăile inimii copilului sunt în permanenţă monitorizate de un cardiotocograf, iar naşterea se produce mult mai uşor. Este vorba despre o relaxare fizică şi psihică ce va face procesul naşterii să decurgă perfect şi mult mai rapid decât naşterea naturală. "Avem paciente care vin din toată regiunea: Arad, Mehedinţi, Hunedoara, Caraş-Severin. Capacitatea clinicii noastre este de 80 de pacienţi, avem cinci săli de travaliu cu aparatură ultraperformantă şi zece săli de operaţie", a mai spus Anca Avram. Public versus privat Din aprilie clinica va avea contra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc - Selecţionerul Slovaciei: România este o echipă puternică, îmi place cum joacă

News.ro acum o ora
Selecţionerul Slovaciei, Francesco Calzona, a declarat, miercuri seară, că România este o echipă puternică, subliniind că îi place stilul de joc abordat de tricolori. "Am vrut să câştigăm grupa şi ne-am descurcat bine în cea mai mare parte a meciulu

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 11 minute
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum o ora
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Zelenski, mesaj pentru naţionala Ucrainei eliminată de la Euro-2024: Aţi luptat pentru ţara noastră / Banner uriaş afişat de fani la meciul cu Belgia pentru un soldat ucis în lupte la doar 21 de ani - VIDEO

News.ro acum 53 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis felicitări echipei naţionale de fotbal pentru parcursul la Euro-2024, Deşi a acumulat patru puncte, naţionala Ucrainei, care a făcut parte din grupe E alături de România, Belgia şi Ucraina, a fost

EURO 2024 Calificarea României în optimi a adus mare bucurie și la Constanța (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Calificarea istorică a echipei naționale de fotbal a României în optimi la Campionatul European, de pe locul întâi în grupa E, a adus o mare bucurie și la Constanța. Fanii s-au strâns în diferite puncte în care s-au amplasat televizoare și ecrane, p

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum 2 ore
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 37 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 2 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

19°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°