Nu, pui. Fuchsia e fuchsia, că altfel îi zicea roz. Da, ştiu că nu te interesează şi că balenele eşuează pe nu stiu ce coastă, fix în momentul în care pe mine mă roade că bărbaţii nu cunosc nuanţele, ci doar culorile. E ca şi cînd ai vedea o portocală fără coajă, sau ai mânca cireşe fără să fi văzut vreodată pomul din care au fost culese. Da, mă, ştiu că nu vă interesează şi vă ador pentru asta. Nu-s prea multe lucruri mai simpatice decât zâmbetul unui bărbat căruia îi ceri (fireşte, pentru că vrei să te distrezi puţin văzându-l cum se chinuieşte) să-ţi aducă prosopul ăla turcoaz din dulap.
„Ăăăă, turcoaz, îmi amintesc cuvântul ăsta. Da, da, ştiu când l-am mai auzit, atunci când am aterizat accidental în cafeneaua aia, unde se întâlnise cu prietenele. Da’, să fiu al naibii, nu mai ştiu în ce context. Uite, iubito, nu l-am găsit pe cel turcoaz, ţi l-am adus pe ăsta roşu…”.
Şi pentru că tot nu mă las eu păgubaşă cu una cu două în a explica de ce bărbaţii sunt mai practici decât femeile şi cum nu se pierd ei, dragii, în detalii de tot felul, m-am pus pe sondat masculii din proximitate. Nu mi-au putut refuza întrebările cretine, că doar era 1 martie.
„Defineşte ivoar. Aaa, păi… Sigur e ceva drăguţ” sau „Ce e verdele cleştar? Pfffa, zise el scărpinîndu-se în cap, e o nuanţă de verde. Păi şi cam cum arată? Păi cam aşa, zise el arătînd cu degetul către o pernă de un verde isteric”.
Am doi amici, art directori. I-am supus, la un moment dat, aceloraşi întrebări chinuitoare, plină de speranţa că zee masters of zee colors sigur vor şti cu ce-i diferit gri şobolan de gri. V-aţi găsit. În schimb, mintea mea a îndurat culori reduse la coduri din litere şi cifre. Adică, pe bune, cu ce ar fi putut galbenul să-ţi greşească atît de tare, încât să-i zici că e e #fffc00? Ba tu şi cu vecinii tăi de pe scara blocului sunteţi #fffc00. Galbenul e pai, e aprins, e mu