Nu prea mai sunt bani pentru investiţii noi în 2010, iar grosul sumelor ce urmează a fi adunate din taxe şi impozite va merge la întreţinerea investiţiilor deja existente. Conform primarului Dumitru Nicolae, bugetul de venituri şi cheltuieli este mai mic cu aproape 25 % faţă de cel de anul trecut.
Bugetul total este de 649 milioane de lei, din care cel local este de 438.785,00 lei. Acesta din urmă acoperă cheltuielile curente din administraţia locală, învăţământ, sănătate, cultură sport şi serrvicii publice.
Bugetul de venituri proprii şi subvenţii este de 51.990,00 lei, bugetul fondurilor nerambursabile este de 46.528,00 lei, restul bugetului (în afara celui pentru cheltuieli curente) este de 17.368,00 lei, bugetul de venituri proprii integral este de 36.778, 00 lei, iar bugetul de credite externe este de 58.000,0 lei.
La capitolul „reparaţii străzi", este prevăzută suma 163.634,00 lei. O parte din aceşti bani vor merge către modernizare Drum Zona Liberă şi reabilitarea străzilor Abrud, Ştiinţei, Aprodu Purice, Războieni, Valea Oraşului, Traian Nord, Rizer, Aleea Florilor, Oţelarilor, Anghel Saligny, Stadionului şi drumiul de centură.
Aşadar, cel mai mult de suferit vor avea investiţiile în infrastructură, transport şi şcoli. În total, suma repartizată pentru investiţii în acest an este de 1.086,409,10 lei, din care mai mult de trei sferturi vor fi alocate pentru continuarea celor deja începute.
„Am tăiat uniform, câte 10 % de la fiecare. Megem înainte. Nu abandonăm nicio lucrare. Ne-a lovit criza, dar asta e viaţa", spune primarul Dumitru Nicolae.