Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gloria Bistriţa, favorita banilor de la buget

Publicat in Adevarul, miercuri 3 martie 2010 ·

Clubul de fotbal a obţinut cea mai mare finanţare pentru domeniul sportiv. Prin comparaţie, cele două echipe de handbal ale oraşului au trebuit să se mulţumească fiecare cu sume de aproape 10 ori mai mici decât cele primite de AC Gloria Bistriţa

Balanţa fondurilor nerambursabile alocate de către consilierii locali pentru anul acesta înclină talerul din nou către echipa de fotbal Gloria Bistriţa. Cu aproape 2.000.000 de lei primiţi de la bugetul local, Clubul Gloria trebuie să se asigure că nu retrogradează, altfel nu va mai vede niciun ban de la Bistriţa.

Gloria, la limita retrogradării

Echipa de fotbal a oraşului se află pe locul 14 în clasamentul Ligii I, la o poziţie distanţă de ultima echipă ameninţată de retrogradare .Cu toate acestea, Jean Pădureanu, preşedintele Clubului Gloria Bistriţa, crede că echipa a evoluat mult faţă de ultimele luni. „Stăm mai bine decât acum cinci luni, când, după opt etape, aveam două puncte. Acum avem 18 şi asta contează mult în evoluţia echipei", spune Pădureanu. Acesta dă asigurări că echipa va face tot posibilul să nu ajungă în situaţia retrogradării. Pe de altă parte, primarul Ovidiu Creţu declară ferm că, dacă Gloria va retrograda, nu va mai fi finanaţată din bani publici. „Vom sista orice finanţare către club, în această situaţie", a precizat Creţu.

Handbalul, mai sărac de 10 ori decât fotbalul

Cele două echipe de handbal din oraş - HCM Bistriţa şi Asociaţia Handbal Club Omega - au primit, pentru anul acesta, câte 250.000 de lei din partea Primăriei Bistriţa. Sumele sunt de zece ori mai mici decât banii alocaţi clubului de fotbal, iar diferenţele sunt greu de explicat în opinia managerilor cluburilor de handbal. „Banii ne ajung exact cât să supravieţuim. Diferenţele de bani sunt mult prea mari", spune Bogdan Cosma, managerul echipei de handbal masculin HCM Bistriţa. Adrian Moldovan, re

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum o ora
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum o ora
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 3 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 8 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 44 minute
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 7 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Foto: ACCIDENT SPECTACULOS într-o comună din județ. Persoană încarcerată!

Gazeta valceana acum o ora
Pompierii vâlceni au fost solicitați astăzi, 16 iunie 2024, în jurul orei 19.40, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în comuna Nicolae Bălcescu. „S-au deplas

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°