Suntem în 2016. Preşedinte nu e Ponta şi niciBoc, dar duhul lui Băsescu pluteşte ca un fum de ţigară peste ape. Noua lege electorală a lăsat pe piaţă doar două partide, aşa că PDL şi PSD guvernează împreună ca să nu fie nimeni ispitit de arestări. PNL face opoziţie din afara Parlamentului. Crin Antonescu e liderul grupului independent din Cameră, Cristian Diaconescu e adjunct, iar Gabriel Oprea – sponsor. Reforma instituţiilor statului a făcut Senatul să dispară, iar în spaţiul rămas gol funcţionează acum Ministerul Turismului. Nu, Elena Udrea nu e ministrul Turismului. N-are timp, nu-i permite funcţia de premier.
Cei 300 de parlamentari ai ţării răsuflă uşuraţi: ca să suspenzi preşedintele e nevoie de 322.
N-am trecut la moneda unică europeană, deşi comisionul continuă să fie calculat în euro. Justiţia a curăţat ţara de găinari, aşa că cine are anvergură se poate mişca nestingherit. Companiile private au renunţat la scutul antirachetă şi se apără cu evaziune, salarii la negru şi drepturi de autor.
La autostrazi stăm bine, aproape nemişcaţi. Sectorul Comarnic – Braşov, pornit de la Comarnic, a ajuns deja la Comarnic. Cei o mie de kilometri pe care i-au promis PSD, PDL şi PNL în 2008 au fost împărţiţi în două tronsoane de câte 200 de kilometri. Apoi, unul s-a stricat, celălalt s-a pierdut.
În schimb, reforma sistemului de pensii a reuşit prin moartea numărului scontat de pensionari. La fel reforma din Sănătate, care însă a luat în calcul toate vârstele. Pactul pentru Educaţie a avut acelaşi succes ca Pactul de la Varşovia: profesorii şi-au căutat serviciu în statele NATO. Şi, tot la capitolul progrese înregistrăm o senzaţională declaraţie – şoc venită de la Interne: “Facem paşi importanţi în descoperirea Elodiei”, spune ministrul Dan Diaconescu.
Dacă vrei să ştii cum arăta România acum cinci ani, sau cum va arăta peste un deceniu, nu treb