Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Operatori mobili vs ANCOM în instanţă

Publicat in Jurnalul, miercuri 3 martie 2010 ·

Curtea de Apel Bucureşti a respins solicitarea formulată de patru operatori mobili pentru anularea unei decizii cu privire la obligativitatea de a furniza clienţilor un set minim de informaţii legate de tarifele şi serviciile prestate.

Setul de informaţii stabilit de arbitrul pieţei telecom se referă, între altele, la planul tarifar, valoarea acestuia pentru perioada iniţială, condiţiile de utilizare a minutelor şi creditului incluse. În baza aceleaşi decizii, ANCOM va dezvolta o aplicaţie online pentru compararea tarifelor pentru serviciile de comunicaţii electronice.

Sentinţa a fost atacată cu recurs de Orange România la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, primul termen fiind programat pentru 15 aprilie 2010.

Conform unui raport al Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii, publicat în luna ianuarie, aproximativ 90 de magazine ale furnizorilor telecom nu respectau obligaţiile de informare a utilizatorilor finali. Cele mai multe nereguli au fost înregistrate la magazine sau parteneri Orange (54), Cosmote (30), RDS (11), Romtelecom (9), Vodafone (8). De asemenea, 7 nereguli la Telemobil şi 6 la UPC.

Inspectorii ANCOM efectuaseră 1.110 controale la punctele de lucru aparţinând unui număr de 28 de companii, constatând 178 de încălcări ale prevederilor impuse.

Curtea de Apel Bucureşti a respins solicitarea formulată de patru operatori mobili pentru anularea unei decizii cu privire la obligativitatea de a furniza clienţilor un set minim de informaţii legate de tarifele şi serviciile prestate.

Setul de informaţii stabilit de arbitrul pieţei telecom se referă, între altele, la planul tarifar, valoarea acestuia pentru perioada iniţială, condiţiile de utilizare a minutelor şi creditului incluse. În baza aceleaşi decizii, ANCOM va dezvolta o aplicaţie online pentru compararea tarifelor pentru servicii

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAI: Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă şi online

Mediafax acum o ora
Emiterea duplicatului permisului de conducere este disponibilă, începând cu luna iunie, şi online, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). „Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a d

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 2 ore
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 3 ore
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum o ora
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Ucraina acuză Rusia că a lansat peste o sută de rachete şi drone

News.ro acum 2 ore
Rusia a tras peste o sută de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice din Ucraina în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au declarat sâmbătă oficiali ucraineni. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, "inamicul a lansat 53 de rachete de dif

Kaufland retrage de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes

Ziua Constanta acum 59 minute
Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes. Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia ex

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum o ora
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Maia Sandu, după ce ansamblul Hecenii a ocupat locul 3 la ”Românii au talent”: Aţi făcut Moldova mândră!

HotNews acum o ora
Preşedinta Maia Sandu a afirmat că ansamblul Hecenii, care a ocupat locul 3 la show-ul ”Românii au talent”, au făcut Republica Moldova mândră, potrivit News.ro. Ansamblul HeceniiFoto: Captura Pro TV ”Felicitări, Hecenii, pentru bucuria pe care aţi a

Transgaz anunţă că ANRE a aprobat un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei pentru perioada 1 octombrie 2024 - 30 septembrie 2025

News.ro acum o ora
Transportatorul national de gaze Transgaz SA anunţă că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat un venit reglementat de 2,07 miliarde lei şi un venit reglementat corectat de 2 miliarde lei, aferente anului de regle

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°