Un manuscris al lui Dinu Pillat, confiscat de comunişti, a fost descoperit după 50 de ani, în arhivele CNSAS. „Aşteptând ceasul de apoi”, cel mai reprezentativ roman al lui Dinu Pillat, „arestat” odată cu autorul în 1959, a fost descoperit după o jumătate de secol în arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Sursa: Vlad Stănescu
1 martie 1960, ora 14.00. Tribunalul Militar al Regiunii II, situat în centrul Bucureştiului, la o aruncătură de băţ de temuta Malmaison. 23 de intelectuali aşteaptă sentinţa într-o sală în care şi-a văzut capul „retezat” până şi fosta nomenclaturistă Ana Pauker.
Sala e înţesată de securişti, care primesc cu ovaţii decizia magistraţilor: pedepse variind între 6 şi 25 de ani de închisoare. Capii lotului sunt Constantin Noica şi Dinu Pillat, care primesc cea mai mare pedeapsă, plus zece ani de degradare civică. Ca şi ceilalţi 21, ei sunt consideraţi vinovaţi de magistraţi, pentru că se întâlniseră şi întreţinuseră „discuţii duşmănoase prin care se calomniau şi aduceau jigniri regimului pe baza ştirilor instigatoare transmise de posturile capitaliste”.
La acest capăt de acuzare se adăugă cele individuale. În cazul lui Dinu Pillat, cel mai mare delict poartă numele „Aşteptând ceasul de apoi”. Un roman despre mişcarea legionară, pe care l-au citit mai mulţi scriitori şi critici literari şi din care autorul a lecturat câteva fragmente la celebrul cenaclu din casa lui Barbu Slătineanu. Romanul, bătut la maşină în două exemplare, este „arestat” şi el odată cu autorul. Destinele lor se despart pentru totdeauna în sala de judecată.
„Tata îl considera cel mai bun roman al său”
1 martie 2010, ora 14.00, sala de lectură a CNSAS. Pereţi tapetaţi cu reproduceri după documentele din procesul devenit celebru Noica-Pillat. Un Noica, un Paleologu şi un Steinhardt