Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sefi de deconcentrate, reinstalati in 24 de ore

Publicat in Ziua Constanta, joi 4 martie 2010 ·

Toţi cei patru directori coordonatori şi cinci directori adjuncţi din instituţiile constănţene subordonate Ministerului Finanţelor s-au trezit vinerea trecută, cu decizii prin care erau anunţaţi că au rămas fără funcţii. Dezamăgirea acestora nu a durat prea mult pentru că a doua zi, sâmbătă, au şi primit un ordin, nr. 704/2010, prin care s-a dispus revocarea tuturor ordinelor emise în ajun

Potrivit noilor decizii, şefii deconcentratelor constănţene din instituţiile Ministerului Finanţelor rămân pe funcţii până când modificările la Statutul Funcţionarilor Publici vor fi publicate în Monitorul Oficial al României.

De la Constanţa, cei vizaţi de deciziile contradictorii ale ministrului Sebastian Vlădescu au fost în ordine: directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, Bogdan Huţucă şi adjuncţii Elena Adriana Damian, Ion Adrian Tinca, şeful de la Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cadîr Sunai şi adjunctul Florentina Ioane, şi cei de la Direcţia Judeţeană - Bogdan Vâlsan şi adjunctul Ionel Neagu dar şi şeful Gărzii Financiare Constanţa, Radu Cristian şi adjunctul Mergiani Dimciu.

Revocarea contravine clauzelor contractuale

Haosul generat de expirarea termenului legal de adoptare a unui cadrul legislativ în baza căruia directorii din instituţiile deconcentrate rămâneau pe funcţii, a început cu deruta de la Ministerul de Finanţe. Toţi directorii instituţiilor de la nivel judeţean din subordinea ministerului au primit vinerea trecută, un fax prin care erau anunţaţi că au rămas fără funcţii. La baza acestora stătea declararea ca neconstituţionale, de către Curtea Constituţională a României, a prevederilor OUG nr. 105/2009 pe baza cărora fusese făcută numirea acestor directori.

Potrivit acestei decizii, conducerea ministerului hotăra înlocuirea directorilor puşi pe funcţii în baza celor două ordonanţe pentru maxi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 3 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 4 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 2 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 4 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°