Fata de atitea alte discursuri post-revolutionare, cind "emanatului" i s-a spus, cam cu neobrazare: "Nu mai da din mina!", de aceasta data nimeni nu i-a perturbat gesticulatia arborescenta, ba parca i-a stimulat-o. Un adevarat spectacol - retro - discursul lui Ion Iliescu la recentul Congres al PSD! N-am avut sansa sa-l vad in intregime, dar cred ca am prins partea lui consistenta, aceea cind "ultimul pe lista" se dezlantuie si trage din toate pozitiile impotriva celor cu care a fraternizat de la inceputurile sale (post)revolutionare si pina la adincile-i batrineti. Nimeni, nici un Basescu, nici un Crin Antonescu (din perioada cind avea taria opiniunii), sau vreun ziarist circotas, n-ar fi putut face o critica mai vehementa si mai pertinenta partidului iesit cu, ehei, 20 de ani in urma, din coasta iliesciana! Cu aplombul, deopotriva, al fondatorului si al constructorului, cu siguranta celui care cunoaste ansamblul, cit si detaliile, presedintele de onoare a deplins si a incriminat onoarea pierduta, idealurile intinate, sfidarea codului eticii si echitatii (socialiste?), baroniada, gregarismul, lacomia, prostia. In esenta, cam tot ce a dus la esecurile succesive ale "partidoiului" si ale liderului (din ultimii ani) a primit o strasnica sapuneala, o critica partinica amintitoare de epoca de aur a celui mai iubit (si hulit) dintre paminteni... Nu doar retorica, dar si gestica insotitoare ni l-a reinviat pe Impuscatul. Fata de atitea alte discursuri post-revolutionare, cind "emanatului" i s-a spus, cam cu neobrazare: "Nu mai da din mina!", de aceasta data nimeni nu i-a perturbat gesticulatia arborescenta, ba parca i-a stimulat-o. Trebuie spus ca un Iliescu in cea mai buna forma a avut in fata o "sala" extrem de receptiva, permisibila la critica, receptiva la glume, generoasa-n aplauze. Doar aplauzele ritmice si ovatiile pe banda magnetica au lipsit, dar, de!, traim alte