UPDATE Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, crede că economia românească începe să-şi revină, inflaţia este în scădere, iar cursul este mult mai stabil.
UPDATE
„Cred că economia îşi revine. Inflaţia este în scădere, dar nu vreau sp particip la asemenea dezbateri care au ajuns un fel de sport naţional. Cât va fi PIB-ul, cât va fi inflaţia, acestea sunt „ghiceli”. Se face atâta caz de o cifră sau alta, chiar dacă ea reflectă date din urmă cu trei-şase luni. Economia e în direcţia bună. Lichiditatea e mult mai bună, cursul e mult mai stabil, dobânzile au scăzut‟, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu.
Punctul de pensie de 45% din salariu nu poate fi susţinut
Guvernatorul BNR a reluat tema dezbaterilor publice privind pensiile, arătând că nu poate fi susţinută ideea unui punct de pensie de 45% din salariu, când contribuţiile sunt de 37%, iar numărul pensionarilor este mai mare decât cel al angajaţilor. În plus, economia românească nu-şi va reveni dacă sunt create venituri exclusive pentru plata pensiilor.„Noi nu avem sistem de pensii pe bază de contribuţii, noi avem sistem de pensii pe generaţii. O generaţie plăteşte pensia altei generaţii, şi atunci trebuie să te preocupi în primul rând să existe locuri de muncă‟, a mai spus Isărescu.
El a precizat că trebuie înţeles că veniturile bugetare în România reprezintă 30%, maximum 32% din Produsul Intern Brut (PIB) şi de aici trebuie pornită discuţia, pe structura cheltuielilor şi pe nevoia de investiţii.
Citiţi şi:
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu: „Ori plătim pensii, ori construim autostrăzi"
Boc: Am căutat pe Google salariul lui Isărescu şi am constatat că e decent
Produsul Intern Brut (PIB) al României a scăzut în al patrulea trimestru din 2009 cu 6,5% faţă de trimestrul similar din