Dupa ce politicienii si presa din Italia au avut in ultimii doi ani numeroase accese de xenofobie fata de romii romani din Peninsula, la Milano mai multe mame si profesoare au pus bazele unei retele de protectie prin care isi pun la dispozitie locuintele pentru a gazdui copii ai familiilor de romi romani evacuati din taberele de nomazi.
La Milano, mai multe familii de italieni "fara prejudecati" au decis sa le ofere adapost in propriile case unor romi de origine romana evacuati din taberele de nomazi, scrie revista catolica Famiglia Cristiana in ultimul sau numar. Publicatia noteaza ca, la Milano, problema taberelor de nomazi "a fost rezolvata expeditiv, asa cum fac unele gospodine cu praful din salon: scuturand carpa pe fereastra". In acest timp, evacuarile sunt "sablon": agenti in echipamente de asalt, buldozere si excavatoare care matura acoperisurile de tabla, buteliile, micile sobe, jucariile si ghiozdanele copiilor care merg la scoala.
Potrivit revistei italiene, viceprimarul orasului si al partidului de extrema dreapta Liga Nordului, Ricardo De Corato, se bucura de evacuarea nomazilor pentru ca astfel s-au restituit "bucati de teritoriu orasului, care va organiza Expo 2015". Jurnalistii italieni considera ca evacuarea face parte dintr-un "joc foarte util scopurilor electorale", mai ales ca in Italia alegerile municipale se apropie, fiind programate sa aiba loc pe 13 aprilie. Presedintele Partidului Initiativa Romaneasca, Giancarlo Germani, ne-a spus ca "acest lucru nu se intampla numai de alegeri, dureaza de ani de zile, pentru ca formatiunea de centru-dreapta duce o campanie impotriva nomazilor care sunt intr-o situatie foarte grea". Voluntari ai Comunitatii catolice Sant’Egidio, citati de publicatia italiana, spun ca, pe data de 16 februarie, la Segrate, in provincia Milano, au fost evacuate "nuclee familiale de cinci sau sase ori