Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România a arestat lunetele pentru Iran

Publicat in Adevarul, joi 4 martie 2010 ·

Operaţiunea din Italia, în urma căreia a fost destructurată o reţea care exporta ilegal armament pentru Iran, a plecat de la Otopeni. Potrivit Poliţiei de Frontieră, la 4 septembrie 2008, în timpul unor verificări făcute la Aeroportul Otopeni, au fost găsite 200 de lunete militare.

Coletul cu lunete era expediat din Italia şi exportat către Iran, printr-o firmă din Bucureşti, Dinamics Network, reprezentată de cetăţeanul italian Gugliemlo Savi. În documente se specifica faptul că în pachetul respectiv sunt lunete, dar cu precizarea că sunt de vânătoare.

România, loc de trafic al armamentelor către Iran

Cămătarii, regii interlopilor din Bucureşti

Clanul Preda vroia să vândă arme teroriştilor

Clanul Preda plănuia să jefuiască PKK cu armele de la Ciorogârla

Valoarea declarată era de 250.000 de euro. Poliţiştii de frontieră spun că domeniul de activitate al firmei, „relaţii publice, comunicare şi activităţi cu specific agricol", le-a trezit suspiciuni. Astfel s-a luat decizia deschiderii coletului, în care au găsit 200 de lunete militare şi 500 de suporţi metalici de prindere, de fabricaţie germană.

Imediat a fost anunţat ofiţerul de legătură italian, iar coletul a fost confiscat. Poliţiştii români au continuat apoi verificările asupra firmei din Bucureşti, toate datele fiind transmise către italieni.

Reţeaua

Publicaţia „Corriere della Sera" a relatat, acum două zile, despre colaborarea dintre autorităţile române şi cele italiene în ancheta care a vizat exportul ilegal al unor echipamente militare către Iran.

În cursul operaţiunii „Sniper", Garda Financiară din Italia a arestat şapte persoane: cinci italieni şi doi iranieni. Aceştia sunt: Alessandro Bon şi Arnaldo La Scala, proprietarii companiei Antares, Danila Maffei, concubina lui Bon şi proprietară a firmei Stucco Venice, avocatul torinez Raffaele Patriarca R

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 49 minute
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 42 minute
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Timişoara: Bătaie între vecini, din cauza unei pungi cu gunoi aruncată la o altă scară a unui bloc de locuinţe

News.ro acum 31 minute
Doi bărbaţi s-au luat la bătaie, vineri, pe o stradă din Timişoara, după ce unul dintre ei a aruncat punga cu gunoi la o altă scară a blocului de locuinţe. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului. Unul dintre bărbaţi a fost dus la spit

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 6 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

FC Botoşani a câştigat barajul cu CS Mioveni şi se menţine în Superligă

News.ro acum 31 minute
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în barajul pentru promovarea/menţinerea în Superligă. Moldovenii vor juca şi la anul în prima ligă. După o primă repriză modestă, antrenorul oaspeţilor, Bogdan Andone,

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum o ora
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 5 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 4 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°