M-a sunat aseară Alexandru Spahiu, unul dintre prietenii cu care mă iau la harţă cam o dată la trei convorbiri telefonice. Oltean de-ăia răi de gură, dar cu inima largă. Credeam că a venit la Bucureşti. Nu, e la Paris: „Ce-i, mă, pe la voi pe-acolo pe la Caţavencu?” „Ce-ai citit şi-ai auzit.” „Adică?” aşa ca să mă zgîndărească niţeluş. Şi ca să fie sigur că reuşeşte a luat la forfecat vreo cîteva nume, dintre cei rămaşi, fiindcă pe cei plecaţi nu-i prea ştie. Îi trag şi eu o contraforfecare, dar fără vervă, după ce-i povestesc cum am aflat de plecarea unei părţi a echipei de la revistă.
Ieri dimineaţă, nici nu mă trezisem bine şi mă sună cineva să mă întrebe ce ştiu de demisiile de la „Caţavencu” Care demisii? A scris Zozo pe blogul lui că pleacă lumea. Nu cred, zic. Acum două zile nu pleca nimeni. Stai să dau cîteva telefoane. Agopian dormea, Iaru nu răspundea, cînd să-l sun pe Biju, îmi ţîrîie mie telefonul. O domnişoară: „Cum comentaţi demisiile în masă de la Caţavencu?” „Care demisii?” „Pleacă toată redacţia!” „Adică am rămas eu singur acolo?!” „Dvs nu plecaţi?” Îmi stătea pe limbă s-o întreb cine pleacă, dar m-am abţinut. „Nu!” zic, convins că toată povestea consta în niscai ameninţări cu demisia, la vreo discuţie mai înfierbîntată.
De-abia cînd mi-am deschis mailul m-am convins că ceea ce nu voiam să cred era adevărat şi că unii chiar plecau. Cînd am ajuns la redacţie, am aflat şi cine pleacă. Apoi că vor face o altă revistă. Printre ei şi cîţiva despre care credeam că rămîn şi care, mi s-a părut, n-ar fi prea plecat. Momente de la revedere, unele cu aerul că ne vedem mîine la şedinţa de redacţie, eventual, întîrziem puţin.
Sunau mobilele – subiect de subiect! – cine pleacă? De ce pleacă? La un moment dat Mihnea Măruţă, unul dintre cei cărora le părea rău de ceea ce se întîmplă: „Tu ce faci?” „Tu ce crezi?” „Ai dreptate, scuză-mă!”
M-a
