Fostul premier nu le prea are pe-astea cu vorbuliţele de duh. Cînd foloseşte doar vorbele din capul lui nu sare din limbajul de lemn decît pentru a ateriza în cel de rumeguş.
Azi, la Congresul liberal Tăriceanu a adus-o din oralitate şi cu citate din opera vorbită a lui Crin Antonescu – aia cu Bogdan Olteanu aflat acum cinci ani la intrarea partidului cu ciorba şi polonicul ca să-i umple castronul unuia care azi a ajuns pe lista lui Crin mi s-a părut dărîmătoare. Să fi fost foştii ziarişti Adriana şi Claudiu Săftoiu? Adriana nu e pe lista lui Antonescu şi a fost invitată la PNL pe vremea lui Tăriceanu. Dar parcă nu e stilul ei. Să fie vreun liberal mai cu umor veninos care nu-l înghite pe Crin?
Primul nume care îmi vine în cap e cel al lui Orban, care le trînteşte şi al cărui discurs antiAntonescu părea extras din aceeaşi oală cu vorbe din care s-a aprovizionat şi Tăriceanu.
Dar lui Orban cine i-a scris primul discurs? Fiindcă în cea dintîi vorbire a sa Orban era sarcastic şi îl lua de sus pe Crin, iar în dreptul la replică, mandolinistul liberal mi s-a părut patetic şi mai puţin muşcător în frază decît în intenţie.
Aud însă mari elogii la adresa retoricii lui Crin şi nu prea înţeleg de unde vin ele. Cînd vrea să fie spiritual, Antonescu ajunge imediat la insulte sau la aluzii insultătoare, asta pe un ton care de cîtva timp încoace are ceva de autopastişă, iar cînd nu poate da drumul acestui ton suitor de discurs, Crin se cam încurcă în vorbe şi capătă un aer de şmecheraş care te înghionteşte ca să-ţi atragă atenţia. Şi atunci începe să semene, ceva teribil, la vorbă cu Geoană.
Fostul premier nu le prea are pe-astea cu vorbuliţele de duh. Cînd foloseşte doar vorbele din capul lui nu sare din limbajul de lemn decît pentru a ateriza în cel de rumeguş.
Azi, la Congresul liberal Tăriceanu a adus-o din oralitate şi cu citate din opera v