Ce legătură ar putea fi intre aceste trei personaje istorice: Bonaparte - un strălucit lider şi erou al Franţei imperiale a secolului XIX, Ilie Pintilie - un ilegalist comunist obscur, plantat de propaganda anilor 50 intr-o panoplie eroică de mucava şi Iancu de Hunedoara - un nobil catolic, primul voievod român al Transilvaniei, regent al Ungariei şi erou al luptei antiotomane? Nici una, decât că toate cele trei nume au fost atribuite aceluiaşi bulevard central al Bucureştilor pe timpul a trei regimuri politice consecutive.
Artera ce leagă Piaţa Victoriei de Calea Dorobanţilor se numea Bulevardul Bonaparte incă inainte de vremea mareşalului Antonescu (Marin Preda o menţionează in "Delirul" ca teatru de confruntare intre militari şi legionari in ianuarie 1941), comuniştii au rebotezat-o vreme de 40 de ani Ilie Pintilie, iar după decembrie 1989, intr-un elan de redeşteptare naţională, a primit numele gloriosului voievod transilvan.
Henri Stahl a fost primul care a vorbit despre mania edililor şi politicienilor liberali din prima jumătate a secolului XX de a răsboteza străzile intr-o perfectă harababură ce s-a unit cu modernizarea târnăcopică a Bucureştilor. Spre deosebire de aceştia, după preluarea puterii, comuniştii au procedat imediat la schimbarea numelui străzilor, oraşelor, fabricilor şi a tot ce putea figura ca reper simbolic in vocabularul cotidian al oamenilor, astfel incât imaginarul comunist/bolşevic să fie băgat cu secera şi ciocanul in mintea oamenilor in scopul răsturnării conştiinţelor românilor, ca parte a procesului de mistificare a istoriei şi identităţii naţionale. Astfel marele oraş transilvan, străvechiul burg săsesc al Kronstadt-ului, Braşovul nostru românesc, a fost numit, printr-o penibilă linguşeală a lui Gheorghiu-Dej şi a tovarăşilor săi, "oraşul Stalin" incă mulţi ani după moartea in 1953 a dictatorului bolşevic, brazii
