Este singurul lăcaş de cult din ţară care nu a fost secularizat, păstrându-şi tot terenul agricol până în prezent.

Viaţa monahală de aici se aseamănă cu cea de la Muntele Athos: în mânăstire nu au voie să intre femei, acestea putând participa la slujlele ţinute de călugări numai în biserica de jos. Călugării nu gătesc şi nu consumă carne.

Situată în comuna Muereasca, la 25 km de Râmnicu Vâlcea, Mânăstirea Frăsinei reprezintă pentru mulţi credincioşi locul de comuniune a omului cu Dumnezeu. Retrasă între munţi şi străjuită de o parte şi de alta de păduri seculare, sihăstria monahală din Carpaţi a atras, încă din cele mai îndepărtate timpuri, sufletele însetate de linişte şi viaţă duhovnicească. „Mănăstirea Frăsinei creşte în importanţă în mod deosebit prin ctitorul ei, Sfântul Ierarh Calinic, care acum, ca şi atunci când era în viaţă, este oblăduitorul, ajutătorul, sprijinitorul atât al călugărilor, cât şi al mirenilor care au nevoie de pace şi alinare sufletească", a declarat Neonil Ştefan, stareţul sfântului lăcaş.

Între legendă şi realitate

Pe vremuri, la Frasinei era un schit la care se adunaseră câţiva călugari, în mijlocul munţilor, departe de aşezările omeneşti. Păduri, o păşune, o livadă şi o bucată de pământ cât pentru o gradină de legume, asta a găsit Sfântul Calinic când a vizitat mânăstirile şi schiturile din Vâlcea. „Impresionat de frumuseţea locului şi de felul în care călugării îşi organizaseră viaţa, el şi-a dorit să facă din Mânăstirea Frăsinei o insulă a spiritualităţii", a povestit părintele stareţ Neonil Ştefan. În acest sens, Sfântul Calinic a aşezat în anul 1867 o piatră de legământ la circa 2 kilometri de mânăstire, unde este astăzi o biserică şi dependinţe pentru cazarea femeilor. Pe piatra de legământ sunt gravate cu litere chirilice atât binecuvântări, pentru cele care vor păstra acest legământ, cât şi bleste