Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria Băsescu, urmează să efectueze o vizită oficială în Japonia, în perioada 9-11 martie.
Pentru a afla mai multe detalii am contactat biroul de presă al Administraţiei Prezidenţiale. Responsabilii în relaţia cu presa au afirmat că luni se va cunoaşte programul preşedintelui, însă nu au exclus posibilitatea ca Traian Băsescu să viziteze Japonia. Precizăm că în momentul de faţă, o delegaţie oficială de economişti şi finanţişti din România participă în Japonia, la un forum pe probleme economice. Din această echipă de specialişti, ce efectuează o vizită în Japonia, căreia i se va alătura şi preşedintele Băsescu, face parte şi constănţeanul Iancu Stavrositu, reprezentant al Asociaţiei Brokerilor şi preşedinte al SSIF Interfinbrok Corporation.
Preşedintele Traian Băsescu a mai făcut o vizită în Japonia în anul 2005 , cu ocazia Zilei României în cadrul Expoziţiei Mondiale de la Aichi. El a fost primit la Împăratul Japoniei şi a purtat convorbiri oficiale cu prim-ministrul nipon. La rândul său, Prinţul Akishino, al doilea fiu al împăratului Japoniei, Akihito, şi soţia acestuia, Prinţesa Kiko, s-au aflat într-o vizită oficială în România în perioada 18-22 mai 2009, la invitaţia preşedintelui Traian Băsescu. Ei s-au întâlnit cu şeful statului român care a oferit un dineu în cinstea lor.
Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa, Maria Băsescu, urmează să efectueze o vizită oficială în Japonia, în perioada 9-11 martie.
Pentru a afla mai multe detalii am contactat biroul de presă al Administraţiei Prezidenţiale. Responsabilii în relaţia cu presa au afirmat că luni se va cunoaşte programul preşedintelui, însă nu au exclus posibilitatea ca Traian Băsescu să viziteze Japonia. Precizăm că în momentul de faţă, o delegaţie oficială de economişti şi finanţişti din România participă în Japonia, la un forum pe problem