Aflat pentru prima dată în România, cineastul Carlos Saura (78 de ani) a vorbit pentru Adevărul despre cinema ca experienţă religioasă, despre perioada lui Franco şi despre amintirile care reprezintă un pericol.
Mai citeşte şi:
VIDEO Oscar 2010, duelul unor foşti soţi/ Tu pe cine ai vota?
Adevărul: „Realismul e plictisitor“. Afirmaţi asta la un moment dat. Vă menţineţi opinia?
Carlos Saura: Da, dar cu anumite nuanţe. De multe ori, cuvintele pe care le rosteşte o persoană se interpretează greşit. Am spus cu ceva vreme în urmă că realismul nu e suficient în cinematografie, imaginaţia este importantă, asta dacă nu înţelegem prin realism un concept extrem de larg şi de generos.
Aţi văzut vreun film din noul val românesc?
Nu. Există un motiv obiectiv. Nu mai merg la cinematograf, obişnuiesc să văd filme la mine acasă, folosind un videoproiector. În orice caz, călătoria la Bucureşti îmi va fi de folos pentru că voi face rost de o serie de filme româneşti pe DVD, pe care le voi viziona apoi acasă. E imposibil să găseşti filme româneşti în Spania.
De ce nu mai mergeţi la cinema?
Pentru că întotdeauna mi-a plăcut să văd filme singur, departe de public. Progresele tehnologiei mă ajută în acest sens: am videoproiector, un ecran mare şi un sunet excelent, deci întrunesc toate condiţiile necesare! Vizionatul filmelor în astfel de circumstanţe e o experienţă religioasă, un fel de slujbă. N-ar fi bine ca producătorii să audă ceea ce spun (râde).
Făceaţi filme şi pe timpul lui Franco. Există un element din cinemaul dvs pe care îl datoraţi dictaturii?
Am realizat 40 de filme, fiecare dintre ele încerca să răspundă unei nevoi. Mi-e greu să fac un salt atât de mare în trecut, însă pe mine acea perioadă dificilă şi complicată m-a ajutat. În sensul că e mare lucru lucru că i-am supravieţuit.
Aţi făc
