Cum bine observă Ruxanda Beldiman in foarte reuşita sa teză de doctorat dedicată Castelului Peleş (ca expresie a fenomenului istorist de influenţă germană), Carol I se inscrie "in categoria colecţionismului aristocratic din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ce prelungeşte un fenomen existent in familiile regale şi nobiliare din veacurile anterioare".
Carol I a făcut la noi ceea ce au făcut in Prusia Friederich al IV-lea, in Bavaria Ludwig al II-lea, in Anglia prinţul consort Albert de Saxa Coburg sau familiile aristocrate Metternich, Liechtenstein, Esterhazy, Schonborn-Buchheim, Czernin sau Rothschild. Carol a fost contemporan cu iubitori de artă faimoşi: Richard Wallace, creatorul Muzeului Wallace, Henry-Eugene d'Aumale, fiul lui Louis-Philippe, fondatorul Muzeului Chantilly, Emilien conte de Niewerkerke (superbă expoziţie i-a fost inchinată acestuia in 2000 la Musée National du Chateau de Compi'gne).
Carol I este fondatorul colecţiilor Coroanei României. Cea mai importantă colecţie a sa este aceea de "tablouri vechi", constituită intre 1869-1890 (colecţia a devenit ulterior baza Muzeului Naţional de Artă al României). Carol işi face studiile de tânăr aristocrat la Dresda, Dusseldorf, Munster, Berlin şi, spre deosebire de membrii familiei sale, urmează şi cursuri de profil umanist la Universitatea din Bonn. Mai ales prelegerile de istoria artei ale profesorului Anton Springer, autorul volumului de mare succes "Handbuch der Kunstgeschichte", din 1855, fac o impresie deosebită asupra lui (ca principe al României, Carol il va invita pe profesor la Sinaia şi Bucureşti in 1872, iar in memoriile sale, Springer remarcă "aleasa cultură" a principelui).
Carol face apoi o serie de călătorii care-i consolidează cunoştinţele. Se duce in Italia, la Veneţia, Genova şi Milano, in Portugalia (in 1861, cu prilejul logodnei fratelui său Le
