Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banias s-a intalnit cu Mazare si Constantinescu

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 6 martie 2010 ·

Şeful organizaţiei judeţene PD-L Constanţa, Mircea Banias, s-a întâlnit joi, cu reprezentanţii PSD Constanţa, pentru a discuta despre alocarea banilor judeţeni, care ocoleşte primăriile conduse de primari PD-L.

Mircea Banias ne-a declarat că a stabilit o întâlnire cu reprezentanţii conducerii PSD Constanţa pentru a vedea ce se poate face pentru comunităţile locale conduse de primari PD-L, care nu au mai văzut demult un şfanţ de la Consiliul Judeţean Constanţa, condus de pesedistul Constantinescu. El a mers însoţit de deputatul Constantin Chirilă. Radu Mazăre nu a fost prezent la întâlnire decât câteva minute, potrivit pedelistului, astfel încât, discuţiile s-au purtat în cea mai mare parte doar cu Nicuşor Constantinescu. „Am solicitat validarea mandatului consilierului judeţean Gheorghiţă Corbu, însă ni s-a solicitat să facem altă propunere. Noi am refuzat. Avem şi un proces în instanţă şi sperăm să se rezolve", a spus Banias, adpugând că Nicuşor Constantinescu nu şi-a motivat refuzul în ce priveşte validarea lui Corbu. În ceea ce priveşte alocarea banilor judeţeni cu predilecţie pentru primari PSD, Nicuşor Constantinescu ar fi motivat că s-a co-finanţat cu sprijinul CJC un proiect european al oraşului Hârşova, condus de un primar PD-L. Se ştie însă, despre înclinaţia pro-PSD, recunoscută de altfel, şi de către primarul oraşului, Tudor Nădrag, care a afirmat întotdeauna că el colaborează bine şi cu PSD.

Mircea Banias a discutat cu şeful CJC şi despre refuzul acestuia din urmă de a introduce pe ordinea de zi a şedinţelor CJC unele proiecte iniţiate de PD-L. Astfel, s-a stabilit ca înainte de fiecare şedinţă liderul de grup al consilierilor judeţeni PD-L, adrian Gheorghiţă, să se întâlnească cu Nicuşor Constantinescu sau vocepreşedinţii CJC pentru a-i informa cu privire la proiectele de hotărâre ce vor fi propuse de consilierii judeţeni PD-L. Şeful organiza

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 47 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 2 ore
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum 2 ore
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum o ora
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Iohannis: Ziua Drapelului Naţional celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii

Mediafax acum 57 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 26 iunie, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Naţional. Celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii române, a spus şeful statului.

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°