…nu stiu altii cum sunt, dar eu, in afara de Ozana cea frumos curgatoare, am asteptat de mai bine de-o saptamana aceasta replica. Face parte din jocul democratic. Nu ne obliga parintii. O facem de bunavoie si nesiliti de nimeni. De ce-a tacut Vladimir Tismaneanu atata timp? Nu stiu. As fi putut sa-l intreb - si am stat mult in cumpana daca sa o fac sau nu. In cele din urma NU am facut-o dintr-un soi de sfiiciune. Sunt egoist. M-am gandit, inainte de toate, la mine. Nici mie nu mi-ar conveni daca ar intra cineva cu bocancii in mine, obligandu-ma la un raspuns imediat. Nu suntem roboti. Uneori avem nevoie de un ragaz pentru a ne limpezi gandurile, uneori avem nevoie de detalii inainte de a ne putea pronunta. Uneori e vorba despre birocratie si formalitati, de examene si cursuri, de conferinte, alteori pur si simplu despre necazuri sau un bolnav in familie – si-atunci n-ai, pur si simplu, timp sau chef sa scrii.
De aceea m-am bucurat cand am vazut ca astazi (ieri) Tismaneanu a revenit la masa; a reintrat in “joc” – a dat un raspuns, poate nu detaliat, dar suficient de amanuntit, sirului de acuzatii care i-au fost adresate in ultimele saptamani, de cand scandalul de la IICCR-MER a luat amploare. (Declaratia “oficiala” de la inceputul numirii nu “se numara” – “aia”, in conditiile in care disputa se subiectivizase la scara nationala, n-a fost satisfactoare, considerand miza.)
Reiau mai jos (cum am facut-o si in cazul lui Dorin Tudoran) doar cateva fragmente de pe blogul lui Vladimir Tismaneanu, lasandu-va placerea (sau enervarea?, ca nu mai stiu si nici nu ma intereseaza:) – e, credeti-ma, obositor. Vorba lui Bastiat – aflata de la Aurelian Craiutu:
“Trăim nişte vremuri în care, pentru a reuşi, trebuie să te plasezi la extreme… Oricine vede cu luciditate exagerările tuturor părţilor şi le combate e nimicit de toţi şi lăsat singur, la mijloc de drum”. A