-Aţi încercat cu cărţi?
- Da, le-am devorat. Dar mintea-mi fuge în timp ce ochii trec peste literele cocârjate. Nici măcar Palahniuk nu ma scoate din letargia mintală.
- Dar cu cărţi primite în dar aţi încercat?
- Am încercat, au fost multe. Dar nimic.
- Nimic, nimic?
- În fine, o uşoară tresărire din pleoapa dreaptă la pagina 18 din Oscar şi Tanti Roz. Sau poate că mi s-a părut o tresărire.
- Mişcare faceţi? Ştiţi, se spune că eliberează hormonul fericirii…
- Puţină, dar fac. Totuşi, rămân la fel de goală. Ştiţi, am observat ceva: mă uit prin oameni. Adică, îi văd trecând, uneori îndreptându-şi ochii către mine, dar nu-i văd.
- Asta nu e bine, se cheamă alienare. Nu ştiu ce-aş putea să vă prescriu. Dar el ce face? Poate are mai multe farmacii în drum, poate găseşte un leac mai bun.
- El? Trăieşte, munceşte, respiră. Ne mai întâlnim uneori, pe culoare paralele. Ne mai regăsim în fotografii, în pixeli prăfuiţi. Cred că m-a uitat. Să tot fie un an şi jumătate de atunci.
- Avem pungi, vă pot da una, să urlaţi în ea. Ştiţi, vă mai descărcaţi.
- Dar nu-mi trebuie pungi. Pentru pungi aş avea nevoie de reacţii. Or, eu nu le am.
- Poate nişte ţigări, nişte alcool.. Nu prea fac din astea, dar vă văd aşa, vi le dau pe sub mână.
- Sunt în regulă, dar nu mă lasă să uit. Şi a doua zi nu mă simt prea bine.
- Dar shopping faceţi?
- Fac. Prea mult chiar. Pe nuanţe şi pe mărimi de toc. Dar odată ce ajung cu pungile acasă, mă cuprinde iar.
- Nişte pilule pentru scris aţi luat?
- Am luat în câteva rânduri. Îmi face bine, mult bine. Însă, ştiţi, nu pot scrie întruna.
- Hm, ar mai fi ceva. Sunt pastile speciale, pastile pentru înşelat. Două pe zi şi uitaţi tot. Şi cineva vă va asculta din nou, veţi exista din nou pentru cineva.
- Efecte adverse nu au?
- Ei, acum, sunt neglijabile. Pot
