Puţine personaje sunt atât de cunoscute ca Sherlock Holmes, nemuritoarea creaţie a unui absolvent al Facultăţii de Medicină din Edinburgh, Sir Arthur Ignatius Conan Doyle. Numele eroului a devenit sinonim cu perspicacitatea, cu puterea de deducţie, dar şi cu preocupările neobişnuite, excentrice, uneori chiar morbide. El apare pentru prima oară în romanul "O schiţă în roşu aprins", în care îl întâlneşte pe cel care avea să-i devină prieten şi partener profesional, nu mai puţin renumitul dr John Watson.
Nici atunci şi nici altadată, Holmes nu avea să folosească expresia "Elementar, dragul meu Watson!", greşit atribuită conversaţiilor celor doi. Chiar fără aceste vorbe, devenite banale, sunt atacate subiecte dintre cele mai puţin obişnuite. Holmes pomeneşte experimentul său în care bate fără milă un cadavru pentru a vedea dacă vânătăile se pot forma şi după moarte (nici vorbă) şi descrie cu mult entuziasm un recent realizat experiment de biochimie. Watson rămâne convins că Holmes ar fi în stare să administreze unui prieten droguri şi să noteze cu mult calm efectele. Un om cu mult sânge rece, excentric, dar interesant.
Personajul a fost discutat şi supus unor riguroase analize psihologice. De curând, o tânără şi talentată internistă, Lisa Sanders (care susţine o rubrică intitulată "Diagnostic" în The New York Times), a pus în modul cel mai direct întrebarea dacă straniul comportament al detectivului ne-ar putea conduce spre un diagnostic. Simptomele nu lipsesc.
Sherlock Holmes nu acordă suficientă atenţie relaţiilor sociale la nivelul convenţiilor. El nu conversează, ci ţine conferinţe. Este un om foarte "rece" şi nu e de mirare că este cumva singur pe lume. Unicul său prieten este Watson, un om înzestrat cu o răbdare îngerească, dar şi el oarecum izolat social.
Să nu uităm că Sir Arthur Conan Doyle, posesorul unei excelente ed