Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jumătate dintre copiii afgani nu merg la şcoală

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 7 martie 2010 ·

Aproape jumătate dintre copiii afgani ajunşi la vârsta şcolarizării nu se duc la şcoală, a anunţat ieri preşedintele afgan, Hamid Karzai, potrivit AFP. Sursa: Oana Dobre

„Cinci milioane de copii ajunşi la vârsta şcolarizării nu se duc la şcoală, unii din cauza războiului sau deoarece şcolile lor au fost închise de talibani, alţii pentru că nu au posibilitatea de a merge la şcoală”, a declarat şeful statului afgan, cu ocazia inaugurării unei noi şcoli de la Kabul.

42% dintre copii nu au acces la sistemul de învăţământ, iar 11 milioane de afgani sunt analfabeţi, a amintit el.

În 2002, mai puţin de un milion de copii, exclusiv băieţi, se duceau la cele 3.400 de şcoli existente în toată ţara. Astăzi, şapte milioane de copii merg la cursuri în cele 12.500 de şcoli din Afganistan, iar fetele reprezintă 30% din numărul elevilor.

De 30 de ani, Afganistan nu a cunoscut decât rare perioade de pace. Invazia trupelor sovietice din 1979, războiul civil din anii ’90, apoi regimul taliban între anii 1996 şi 2001, au slăbit sistemul de învăţământ.

Potrivit ministrului Educaţiei, în 200 din cele 412 districte din ţară, fetele nu se duc la şcoală, fie de teama represaliilor talibanilor, fie din cauza tradiţiei.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 16 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 57 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 16 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 41 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 14 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 16 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°