…aici, în România, cel puţin.
De-abia astăzi am văzut documentarul realizat în 2003 de nişte producători canadieni, “the Corporation”, după ce a trecut peste o noi o criză economică (sau, Doamne fereşte, doar un prim val al unei crize economice în formă de W), fără a se schimba mare lucru din paradigma în care funcţionează corporaţiile. Deşi mă temeam că va fi încă un documentar alarmist exagerat, “the Corporation” se înscrie în limitele rezonabile ale echilibrului. Fireşte că marile corporaţii sunt ‘the bad guys”, dar vocile care se exprimă pe marginea lor merg de la Michael Moore la Milton Friedman, trecând pe la Noam Chomsky, Naomi Klein şi diverşi corporatişti de vârf reformaţi sau nu. Documentarul îşi are micile lui alunecări spre idei comuniste, precum “naţionalizarea este bună”. Dar nu despre film vreau să scriu acum. Merită văzut, măcar ca exerciţiu critic.M-a făcut însă să mă gândesc la modul în care funcţionează afacerile în România.
Până la urmă, corporaţiile astea care urmăresc doar profitul, cu orice preţ, fie că e vorba de viaţa şi sănătatea umană sau a mediului, joacă un rol major în societatea zilelor noastre. Corporaţiile au banii necesari investirii în cercetare şi dezvoltare, la un nivel la care niciun stat nu va investi vreodată decât, poate, pentru armată (de unde vin, în mod paradoxal, alte invenţii utile în viaţa de zi cu zi, chiar foarte paşnice, percum internetul sau telefonia mobilă). Ce le face, însă, să nu calce totul în picioare în goana spre profit? În ţările dezvoltate, cel puţin, un echilibru cu un stat puternic şi cu ONG-uri şi o presă liberă să dezvăluie informaţia şi să avertizeze consumatorii.Aşa se explică de ce multimiliardarele corporaţii nu pot face legea. De ce puternica industrie a tutunului s-a văzut îngenuncheată şi pusă la colţ, în ciuda lobby-ului puternic şi al banilor cheltuiţi. Dacă stăm să ne gândim, e
