Şi-a făcut părinţii cei mai fericiţi din lume, pentru că le-a îndeplinit visul: acela de a deveni învăţătoare. Este o meserie nobilă, care a atras-o pe Daniela Ghimeş, încă din copilărie.

A crescut la ţară, având o copilărie obişnuită, chiar dacă făcea parte dintr-o familie de intelectuali. Având ambii părinţi cadre didactice, a primit, desigur, şi o educaţie aleasă. Nu ieşea pe uliţă pentru a pierde vremea, ci se juca cu copiii pe care îi „educa”, prin natura meseriei, mama sa. De fapt, cea mai mare parte a timpului l-a petrecut, alături de mama sa, la grădiniţă.

„Tata a fost profesor, iar mama a fost, 36 de ani, educatoare în sat. Mi-a fost educatoare şi mie, şi fratelui meu. Nu ieşeam pe uliţă. Noi ne jucam cu copiii, în clasă, pentru că am fost crescuţi foarte bine de părinţi, în ideea că trebuie să respectăm pe toată lumea, că toţi copiii sunt ca noi şi noi suntem ca alţii. Pe unde ne-am dus, am fost nişte copii obişnuiţi, oameni obişnuiţi şi nu învăţaţi cu extravaganţe”, mărturiseşte Daniela Ghimeş.

Tot în copilărie a prins şi gustul lecturii. O avea tot timpul pe mama sa care-i urmărea „mişcările”, în sensul că avea grijă să nu piardă nimic la acea vreme. „Dacă am luat bătaie în copilărie de la mama, că de la tata nu am luat niciodată, a fost pentru învăţătură. Mama a fost un om al cărţii. A fost pentru „să înveţi, să înveţi”. Şi cât n-am conştientizat că trebuie să citim şi să învăţăm, ne dădea cu porţia, mie şi fratelui, să citim şi să facem exerciţii la matematică”, îşi aminteşte Daniela Ghimeş.

Prima carte pe care a citit-o şi care i-a deschis drumul spre literatură a fost “Toate pânzale sus”, elevă fiind în clasa a cincea. A fost, practic, momentul în care s-a îndrăgostit de cărţile de călătorii, sf-uri şi cărţile poliţiste, dorindu-şi, din ce în ce mai mult, aceeaşi meserie cu a mamei. În plus, obiceiul profesorului de român