Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Banii sau nu mai ţinem ore!“

Publicat in Adevarul, luni 8 martie 2010 ·

Profesorii din Maramureş sunt decişi să nu mai intre în clase, dacă nu le vor fi pătite, intregral, salariile pe februarie. Banii nu au ajuns la dascăli, întrucât fondul de salarii este insuficient pentru a acoperi necesarul pentru toţi angajaţii din învăţământul preuniversitar.

Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş a semnalat încă din luna decembrie a anului trecut situaţia, iar săptămâna trecută a reiterat-o, cu ocazia unei şedinţe la Prefectura Maramureş. „Considerăm că sacrificiile la care sunt supuşi angajaţii din învăţământ sunt nejustificate, atâta timp cât în sistemul de învăţământ s-au redus 17.000 de posturi în 2009, iar anul acesta urmează să se reducă alte 15.000 de posturi. Mai mult, Legea Salarizării Unitare plasează personalul din învăţământ la baza piramidei salariale. Avem cele mai mici salarii", explică Liviu Marian Pop, liderul SLI Maramureş.

Probleme mari în Baia Mare

Liderul de sindicat maramureşean trage un semnal de alarmă, mai ales cu privire la situaţia dezastruoasă din Baia Mare. „La nivelul municipiului, fondurile de salarii pentru luna februarie sunt doar de 45%. Există unităţi şcolare unde profesorii trebuia să primească salariile în 5 şi azi, dar nu au primit niciun leu", arată Pop.

Probleme similare există în întregul judeţ. Singura primărie care dispune de întreaga sumă necesară salariilor profesorilor pe luna februarie este cea din Poienile de sub Munte. „În oraşele Vişeu de Sus şi Borşa există fonduri pentru plata integrală a salariilor profesorilor de liceu, însă în ceea ce priveşte şcolile generale, e dezastru", subliniază liderul SLI Maramureş.

Încep protestele

Pe fondul lipsei banilor de salarii, profesorii sunt gata să declanşeze protestele. „Vom începe de miercuri, 10 martie. Timp de trei zile, vom întrerupe cursurile între orele 8.00 şi 10.00. Referendumul va

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 42 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°