Spectacolul cu piesele lui Eugene Ionesco "Cântăreaţa cheală" şi "Lecţia", montat de Victor Ioan Frunză la Teatrul de Comedie, a avut, vineri, premiera, următoarea reprezentaţie fiind programată la 12 martie. Această variantă scenică prezintă textul ionescian în mod simplu, direct, cotracarând ideea că teatrul absurdului nu este accesibil oricui.
"Cântăreaţa cheală" şi "Lecţia" vin în tandem în faţa publicului, de parcă ar fi un avertisment: "Trageţi învăţăminte!". Deşi directorul de scenă Victor Ioan Frunză creează doar în scop artistic, aceste două piese ale lui Eugene Ionesco sunt "lecţii" de cultură generală.
Existând un exemplu de viaţă lungă împreună, la Theatre de La Huchette din Paris (din 1957, spectacolul coupe se joacă neîntrerupt, până în prezent), Frunză le-a cuplat, dezvăluind profunzimea lor într-un fel de continuitate subordonată. În plus, aceste drame abordează limbajul specific oamenilor: fie că personajele folosesc o limbă a absurdului, în mod grotesc, fie că lingvistica "cere" jertfe, chiar inocente.
CÂNTĂREAŢA CHEALĂ
Primul titlu al piesei "Cântăreaţa cheală" a fost, după cum se ştie, "Englezeşte fără profesor". Începutul spectacolului ne şi introduce în atmosfera tipic englezească. Decorul Adrianei Grand rezolvă o mare parte din intenţia regizorală. Ceasul care indică ora e în mai multe ipostaze. În şemineul englezesc nu arde focul, ci este un mic ecran pe care se derulează imagini cu persoane antrenate în dialog.
Stăpâna casei, Doamna Smith, dă tonul "pierderii" timpului, iar stăpânul casei, Domnul Smith, trăieşte clipa zădărniciei citind un ziar, dar pare că degeaba îl citeşte. Când bate ceasul (ceasurile nu au pendule), cei doi se trezesc parcă din amorţire. "Uite că s-a făcut ora nouă", spune Doana Smith. Aşteaptă musafiri. Se aude soneria. Şi se derule
