Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revista presei locale: Asistenţii de la Spitalul Militar se pregătesc pentru misiune în Afganistan

Publicat in Adevarul, luni 8 martie 2010 ·

Ziarele locale de astăzi tratează subiecte legate de selecţia cadrelor medicale de la Spitalul Militar pentru o misiune în Afganistan, despre consultaţiile la medicul de familie pe bază de programări telefonice, dar şi despre cei 35 de copii care au dispărut de acasă pe parcursul anului 2009.

Cadrele medicale de la Spitalul Militar se pregatesc pentru o misiune in Afganistan (Monitorul de Vrancea)

În acest moment se desfasoara actiunea de selectie a cadrelor. Sint preferate cadrele me-dicale cu studii medii, care au lucrat la blocul operator si care au mai avut, in activitatea lor profesionala, misiuni in afara granitelor tarii. Pina acum s-au inscris sase asistenti dintre care cinci sint femei si un singur barbat. Toti lucreaza la sectia Chirurgie si la sectia Anestezie si Terapie Intensiva a Spitalului Militar. Printre criteriile de selectie se numara cunoasterea limbii engleze si evaluarea medicala care presupune si testul psihologic.

Fără cozi la medicii de familie! (Ziarul de Vrancea)

Din aprilie, persoanele care doresc sa intre la propriul medic vor avea nevoie de programare, desigur, daca nu reprezinta urgente medicale. Ministerul Sanatatii a emis in acest sens un ordin prin care s-a propus ca medicii de familie sa acorde serviciile medicale contractate cu Casa de Asigurari de Sanatate pe baza unei programari telefonice sau realizata prin alte mijloace. Pacientii trebuie sa se planifice cu doua zile lucratoare inainte de data dorita, iar doctorii trebuie sa afiseze, in acest sens, la loc vizibil, numarul de telefon la care se pot efectua programarile. Dr. Violeta David, medic de familie in Dumitresti, spune ca de la prevederile actului normativ fac exceptie cazurile de urgenta medicala, dar si cabinetele din mediul rural, in localitatile unde, din cauza lipsei mijloacelor tehnice necesare, nu se poate comunica cu pacientii.

P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum o ora
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 52 minute
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 28 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 5 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 5 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 4 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

27°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°