De când sectorul imobiliar a intrat în vrie, specialiştii imobiliari au adus în prim-plan o sintagmă nouă: piaţa cumpărătorului.
Pentru a înţelege ce înseamnă asta, trebuie să analizăm, pe scurt, cum a evoluat piaţa imobiliară în ultimii doi ani. În martie 2008, când apărea primul număr al „Expertului imobiliar", cererea pentru locuinţe, vechi şi noi deopotrivă, era imensă. Tendinţa era pe atunci susţinută de uşurinţa cu care băncile acordau credite.
Oferta, în schimb, era mică, mai ales în cazul apartamentelor nou construite. Astfel, dezvoltatorii puteau să ceară preţuri exorbitante, mult mai mari decât în alte ţări europene. De pildă, preţurile maxime ale vilelor noi din România atingeau niveluri cuprinse între 500.000 (Baia Mare) şi chiar 1.000.000 de euro (Constanţa), potrivit unui articol scris de subsemnatul în numărul 3 al suplimentului.
Şi asta în timp ce în Germania, tot în martie 2008, o casă de mărime medie costa maximum 310.000 de euro. Între timp, lucrurile s-au schimbat radical. În Baia Mare, vila costă cel mult 300.000 de euro, iar la Constanţa, cea mai scumpă casă are un preţ de 360.000 de euro. Cum de s-a ajuns aici? Răspunsul este arhicunoscut: băncile nu au mai dat credite, populaţia nu şi-a mai putut permite să cumpere locuinţe, iar posesorii de sume lichide au preferat să ţină banii la saltea până când preţurile vor scădea la nivelul minim.
În plus, ansamblurile începute acum doi ani au fost finalizate. Astfel, stocul a crescut considerabil, mărind oferta deja existentă pe piaţă. Cumpărătorii s-au văzut puşi în situaţia de a avea de ales între multe variante. Cu alte cuvinte, puterea de negociere a trecut în mâinile lor. Situaţia a fost primită cu un soi de satisfacţie răzbunătoare de unii dintre clienţi, pe undeva de înţeles.
Ce au făcut clienţii cu această „armă" în „lupta" cu dezvoltatorii? Unii, care semnaseră de
