Liderul PD-L, Emil Boc, a explicat, marţi seară, că grupul democrat-liberalilor urmează o procedură prevăzută de Regulament atunci când solicită revocarea lui Mircea Geoană de la Camerei Superioare a Parlamentului, dar a evitat să spună dacă formaţiunea pe care o conduce a pregătit un înlocuitor pentru social-democrat. "A fost o decizie pornită de la grupul parlamentar din Senat în baza unui abuz şi a unor abuzuri făcute de preşedintele Senatului.
Din datele strânse de colegii mei, din nefericire domnul Mircea Geoană a încetat să se mai comporte ca un preşedinte al Senatului României şi a devenit un preşedinte al senatorilor PSD, apărând interesele celor de acolo, motiv care i-a determinat pe colegii mei să declanşeze o procedură prevăzută de Regulament, pentru că preşedintele Senatului a refuzat să pună pe ordinea de zi sau să supună votului plenului un lucru asupra căruia nu se tranşase în Biroul Permanent", a povestit Boc argumentele taberei pedeliste şi udemeriste.
Cele două greşeli capitale ale social-democratului: independenţii şi supervotul
El mai susţine că fostul lider al PSD a refuzat "un lucru normal şi de bun-simţ", atunci când nu a supus votului Senatului decizia ca independenţii să îşi păstreze locurile în comisii. "Nu-i scoţi pe oameni din comisii să-i trimiţi, ce să facă? Au fost totuşi aleşi în Parlamentul României, au o anumită profesie, au făcut parte dintr-o comisie, îi laşi să activeze. De aceea, domnul preşedinte al Senatului s-a comportat ca un preşedinte servind interesele PSD-ului, şi nu interesele Parlamentului României", a spus liderul democrat-liberal.
Emil Boc a mai susţinut, la OTV, că Mircea Geoană a mai încălcat o dată Regulamentul, când şi-a exercitat "supervotul", existând chiar o decizie a Curţii Constituţionale care constată neconstituţionalitatea acestui gest.
Infirmând pe de o parte că scopul pedeliş