Teama de falimente nationale in UE si conditiile puse de FMI la imprumuturile acordate au reactivat o idee veche de 30 de ani, cea a Fondului Monetar European. Legislatia comunitara ridica insa probleme majore in calea realizarii acestui proiect.
Comisia Europeana a anuntat ca intentioneaza sa puna in practica ideea crearii unui Fond Monetar European (FME), relansata recent de doi economisti – Daniel Gros, de la Centrul pentru Studii Politice Europene din Bruxelles, si Thomas Mayer, de la Deutsche Bank. Infiintarea acestei institutii, intrata in discutie pe fondul crizei financiare din Grecia, nu este insa una noua. Un asemenea mecanism nu a fost pus in aplicare in 1999, la crearea zonei euro, pentru ca Germania a refuzat sa fie obligata ca, in cazul unei crize, sa contribuie substantial pentru alte state. Pe de alta parte, tratatele UE nu prevad un sistem de creditare decat pentru statele care se afla in afara zonei euro, acesta fiind deja folosit in 2009 de catre Romania, Letonia si Ungaria.
Cei doi economisti, Gros si Mayer, sustin, intr-un articol publicat recent in The Economist, ca FME ar functiona similar Fondului Monetar International (FMI), adica ar avea un consiliu de administratie reprezentativ pentru tarile din zona euro si ar avea functia de control si de supraveghere a finantelor publice si puteri de elaborare si supervizare a programelor de ajutoare pentru statele aflate in dificultate. Ei propun ca statele cel mai putin disciplinate ale zonei euro sa contribuie la constituirea rezervelor FME astfel: toate tarile care depasesc criteriile de la Maastricht – cu un deficit public de 3% din PIB cel mult si o datorie publica de 60% – sa fie taxate cu 1% din ceea ce depaseste aceste criterii. Potrivit celor doi experti, daca FME ar fi fost infiintat in urma cu zece ani, institutia ar fi avut la dispozitie acum 120 miliarde euro ca