Un medic egiptean, care susţinea campania fostului director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Nucleară (AIEA) de a reforma politicile din ţară, a declarat astăzi unei organizaţii non-profit că a fost torturat, scrie AFP.
Taha Abdel Tawab, un medic cunoscut pentru sprijinul acordat lui Mohamed ElBaradei, a fost chemat de către un oficial din securitatea de stat, după ce a participat la o întâlnire organizată de mişcarea de opoziţie, Kefaya, a declarat directorul reţelei arabe pentru informaţii despre drepturile omului (ANHRI), Gamal Eid.
Organizaţia acuză serviciul de securitate că „l-a torturat sadic pe doctor pentru că şi-a exprimat opinia” şi că acum acesta are nevoie de îngrijiri intensive. Eid a declarat că medicul, care suferă de diabet, a fost chinuit timp de 12 ore.
Oficialii serviciilor de securitate au negat că egipteanul ar fi fost torturat. Eid a precizat că organizaţia pe care o conduce a făcut o plângere la procurorul general de la Cairo.
În Egipt, tortura este încă o practică de rutină şi sistematică, potrivit mai multor organizaţii internaţionale. Autorităţile, însă, nu vorbesc decât despre acte izolate, negând că ar exista un fenomen.