Magistratul Adina Florea, procurorul general al Constanţei, a argumentat că NUP-ul nu se poate baza în exclusivitate pe articole de presă
După soluţia de neîncepere a urmăririi penale primită de Radu Mazăre în dosarul privind defilarea sa în uniformă de general Wehrmacht, dispusă în 26 ianuarie şi infirmată pe 3 februarie, cazul a primit termen limită de soluţionare 3 mai 2010, deadline-ul fiind fixat de procurorul general al Constanţei, Adina Florea.
Zece acuzaţii i se aduc primarului Radu Mazăre în dosarul în care este cercetat pentru că a defilat îmbrăcat în uniformă de general. Potrivit Mediafax, acestea sunt de atentat asupra unei colectivităţi, subminarea puterii de stat, instigarea la discriminare, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigarea publică şi apologia infracţiunilor, constituire a unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob, aderare la o organizaţie cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum şi sprijinire sub orice formă a unei organizaţii având acest caracter, răspândirea sau vânzarea, prin orice mijloace, ori confecţionarea de simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe precum şi deţinerea, în vederea răspândirii sau vânzării, a unor astfel de simboluri, utilizarea în public a simbolurilor fasciste şi, respectiv, promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe, prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public. În acest context, procurorul general al Constanţei, Adina Florea, a infirmat soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă iniţial în cazul edilului şi a decis redeschiderea dosarului, după ce a constatat că în dosar nu au fost administrate probe.
Probe neadministrate
De menţionat că NUP-ul primit de primar fusese motivat de magistratul Gigel Alexand