Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Geoană rămâne şeful Senatului: "Analizăm o posibilă adresă către CCR"

Publicat in Adevarul, miercuri 10 martie 2010 ·

PDL, UDMR şi grupul independenţilor nu au reuşit miercuri să introducă pe ordinea de zi a Senatului cererea de revocare a lui Mircea Geoană de la şefia Senatului.

UPDATE 14.40 Geoană a declarat la ieşirea din plenul Senatului:

"Vă reconfirm că nu există nicio posibilitate ca o iniţiativă neconstituţională să-şi facă loc pe ordinea de zi a Senatului. Este în afara legii, în afara Constituţiei şi Decizia 601 este o decizie definitivă, irevocabilă şi care produce efecte legale automate pentru noi toţi. Ascultând toate intervenţiile şi văzând că sunt lecturi foarte diferite, nu vă ascund faptul că analizez, analizăm posibilitatea de a ne îndrepta către Curtea Constituţională, pentru o interpretare, pentru o actualizare"

"Suntem în faţa unui demers care nu urmăreşte persoana mea, ci, de fapt, forţarea Constituţiei pentru acapararea tuturor poziţiilor în stat şi crearea unui regim de putere personală în jurul lui Traian Băsescu"

El a precizat că nu va accepta sub "nicio formă de presiune" dezbaterea în plenul Senatului a "unei chestiuni vădit neconstituţionale", argumentând că nu există posibilitatea revocării preşedintelui Senatului decât de către grupul care l-a propus.

UPDATE 13.20 Senatorul PSD Ioan Chelaru i-a cerut preşedintelui de şedinţă Mircea Geoană să suspende şedinţa de plen, întrucât Biroul Permanent a aprobat un program între orele 9.00 şi 13.00.

UPDATE 12.41 Liderul grupului PDL din Senat, Constantin Igaş, a anunţat că grupul parlamentar democrat-liberal propune o nouă ordine de zi a plenului, cu revocarea preşedintelui Senatului la primul punct.

UPDATE 12.37 Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat la realuarea şedinţei că în urma discuţiilor între liderii de grupuri parlamentare nu s-a ajuns la niciun fel de înţelegere, "ambele tabere" menţinându-şi punctele de vedere iniţiale.

UPDATE 12.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 9 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 6 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 9 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

21°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°