Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarita din Gradina nu are timp sa-si scoata declaratia de avere din contabilitate

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 10 martie 2010 ·

Gabriela Iacobici de Grădina confundă primăria cu tarlaua proprie.

De la câştigarea mandatului de primar, în 2008, şi până în prezent, social-democrata nu a catadicstit să-şi afişeze pe site-ul rezervat instituţiei nici declaraţia de avere, nici cea de interese. Precizăm că, potrivit Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, aleşii locali au obligaţia să-şi declare averile în termen de 15 zile de la data numirii sau alegerii în funcţie sau de la data începerii activităţii, conform art. 42, alin (1). Mai mult, declaraţiile de avere şi de interese trebuie făcute publice fie pe pagina de internet a instituţiei, fie la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primire. Se pare însă, că Gabriela Iacobici nu a auzit de aceste prevederi legale.

Pentru a afla conţinutul declaraţiilor de avere ale edililor din această comună am înaintat o cerere în baza Legii 544/2001, către Primăria şi Consiliul Local Grădina, pe 22.01.2010. Pentru că nu ni s-a dat niciun semn că ni se va răspunde, am revenit cu solicitarea în baza Legii 544/2001, pe 4 februarie. Nu am primit niciun răspuns, iar încercările repetate de a lua legătura cu persoane din cadrul primăriei care se ocupă de astfel de solicitări s-au soldat cu eşec. Ieri, am încercat să stăm de vorbă chiar cu primarul Gabriela Iacobici. Nu am reuşit pentru că doamna primar a avut, de la capătul celălalt al firului, un monolog isteric, după care ne-a închis telefonul. Auzind solicitarea noastră, madam Iacobici a zbierat: „Noi avem aicea multă treabă. Nu stăm de aşa ceva. Nu am eu timp să scot din contabilitate orice pentru oricine îmi cere". După aceste vorbe, spuse pe un ton isteric, primăriţa ne-a trântit telefonul în nas, nu înainte de a ne acuza că scriem numai minciuni şi de a ne pofti să o dăm în judecată. Gabriela Iacobici de Grădina confun

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 59 minute
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum 44 minute
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 32 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Rusia va relua trenurile directe de pasageri către Coreea de Nord, din luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza Covid-19

G4Media acum o ora
Rusia va relua serviciul feroviar direct de pasageri cu Coreea de Nord în luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza pandemiei COVID-19, a anunţat, miercuri, agenţia de presă Interfax, citată de Reuters, transmite News.ro. Citându-l pe guvernat

Scrisoarea lui Einstein despre bomba atomică, adresată președintelui SUA, scoasă la licitație. Suma imensă cu care se vinde

Adevarul acum 25 minute
O scrisoare de două pagini scrisă de Albert Einstein, care îl avertizează pe Franklin D. Roosevelt, că Germania nazistă ar putea utiliza cercetarea nucleară pentru a inventa o bombă atomică, va fi scoasă la licitație.

Ziua Drapelului național românesc

Buletin de Carei acum 39 minute
• publicat la: 26 iunie 2024

Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei

Ziua Constanta acum 47 minute
Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei, după ce marţi seara s-a impus în două tururi de scrutin în faţa estonianului Indrek Saar şi a belgianului Didier Reynders, relatează DPA. Acesta îşi va p

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°