Să zicem că mă cheamă Loţi Boloni. Tocmai am plecat de la Standard, după un mandat care a semănat cu cel de la Sporting Lisabona (ştiţi voi, echipa pentru care am renunţat brusc şi neanunţat la naţionala României). Şi în Portugalia, şi în Belgia am câştigat un campionat, apoi am luat-o la vale rău şi am sfârşit prin a fi huiduit şi contestat. Şi ce fac acum, că sunt liber şi n-am încă de gând să ies la pensie? Semnez cu CFR Cluj sau plec într-o lungă vacanţă în Dubai, aproape de plajele fierbinţi şi departe de terenurile de fotbal?
Paszkany mi-e prieten, băiat bun şi ambiţios. Facem parte din aceeaşi etnie. De la Cluj până acasă, la Mureş, nu s-a construit încă autostrada, însă tot nu fac mai mult de două ore. Dar în ce mă bag? Cum s-a comportat ardeleanul meu, de-a lungul timpului, în relaţia patron-antrenor? Episodul 1: era un tehnician pe care îl cheamă Coca, a condus CFR-ul în Liga a II-a; a “zburat” după patru etape, omul nici nu apucase să piardă vreun meci. Episodul 2: Bergodi a terminat campionatul pe locul al treilea, o performanţă istorică pentru CFR; ca răsplată, a fost trimis acasă. Episodul 3: alt italian, Trombetta, a bătut Roma la debutul Clujului în Liga Campionilor; nu a apucat nici el să fie şef în vestiar mai mult de un anotimp. Episodul 4: pentru Uhrin jr., CFR a driblat regulamentul; în timp record, jucătorii au obţinut însă demiterea tehnicianului ceh; cică îi ţinea prea din scurt. Cu ăsta parcă m-aş asemăna şi eu, ca disciplină măcar. Episoadele 5 şi 6 seamănă: echipa era (şi este) pe primul lor, dar Conceicao şi-a făcut bagajele, iar acum se pregăteşte şi Mandorlini.
Dacă m-ar chema Loţi Boloni, mi-ar fi teamă să îmi pun semnătura pe un contract cu Clujul, nu că Steaua sau Dinamo ar fi mai ofertante din punctul de vedere al siguranţei antrenorilor. Mi-aş aminti că la AS Monaco am câştigat numai două meciuri din zece până s
