- Comentariu - nr. 500 / 11 Martie, 2010 "Pe pamantul tolerant al Transilvaniei _ toleranta intrata in legenda…"_ asa isi incepe autorul cartea. Daca era atat de legendara toleranta pornita dinspre societatea politica si religioasa recepta, comunitatea romaneasca din "Ierusalimul Secuiesc" nu disparea definitiv. Autorul poate, astfel, sa nu o pomeneasca deloc in lucrare, sa-si ascunda capul in nisip, pentru a nu vedea realitatea istorica si sa-i culpabilizeze la tot pasul pe romani. "Autoritatile romanesti au dispus inundarea satului …" (p. 12) Bezidul Nou, scrie autorul. Dar despre autoritatile unguresti, care au dispus purificarea etnica a romanilor din Bezidul Nou, pana la 1918, nu zice nimic. Intr-adevar, este o mare drama pentru tarani mutarea lor din vatra in care s-au nascut si va fi fost o mare drama si pentru bezideni cand au fost mutati pentru a se construi lacul de acumulare. Dar aceasta nu poate fi folosita drept un prilej de a deturna sentimentele sincere de durere spre resentimente fata de romani si de Romania. "Transilvania e socotita pamant al tolerantei, al libertatii de constiinta", scrie autorul. Apoi citeaza pe principele Gabriel Bethlen, care emite un act in numele "votului locuitorilor Transilvaniei locuite de cele trei natiuni". Asadar, nu exista pentru "tolerantul" principe si pentru "tolerantele" stari natiunea romana, decat "cele trei natiuni", zise "mari", cum am vazut mai sus, de fapt minoritare in Ardeal. Desi erau majoritari in principat, romanii nu participau la vot, la viata politica. Acesta era in realitate pentru romani "marele principe al Transilvaniei" (p. 40). Si ocaziile de a lovi in romani se ivesc la tot pasul in lucrare. Este de apreciat insa atitudinea autorului Ierusalimului secuiesc contra cartii lui András Szalai, aparuta la Budapesta in 1998, care ataca agresiv unitarianismul. Dar si cu acest prilej se strecoara neade