Din seria astăzi e vineri şi creierul meu stă la coadă la service, mi-am început dimineaţa cu o cafea şi nişte gînduri despre chestiile minore pe care nu le înţeleg la sexul tare. De la banalul capac de closet – deja un stereotip, la altele cărora nu am încercat să le găsesc o explicaţie până acum. E drept, nici nu m-am chinuit prea tare, pentru că m-aş întrista să dispară din felul de-a fi al bărbaţilor din jurul meu.

So, încep cu banalul closet şi cu capacul lui, căci acolo e problema. Verific mereu capacul toaletei, asta pentru că sunt păţită. E foarte neplăcut să te trezeşti în miezul nopţii, să te mişti teleghidat, cu ochii închişi, către obiectul în care ţi se permite exercitarea funcţiilor naturale şi să te trezeşti plonjând într-un vas rece şi alunecos. Pentru că am încetat să mai lupt pentru cauza „Te rog, lasă capacul jos după ce foloseşti buda”, mi-am creat un sistem de autoapărare şi cred că şi în vîrf de munte dacă sunt, printre brazi, primul instinct e să las capacul jos.

În al doilea rând, nu înţeleg de ce bărbaţilor nu le e niciodată frig. Dar niciodată. Eu, cel puţin, nu am auzit vreodată un bărbat spunând că-i e frig. Poate că nici n-ar avea loc de văicărelile mele de genul “Mi-aş da cinci ani din viaţă pentru cinci grade în plus” . Mie mi-e frig mereu şi încep să funcţionez la parametri normali de pe la 25 de grade. Şi nici înfofoliţi nu i-am văzut. Nu pricep. Dacă-i pişti, îi doare, dar dacă bate vântul, parcă nici nu-l observă.

În plus, bărbaţii nu se vaită niciodată. Mă rog, aproape niciodată. Şi chiar dacă se vaită, foaaarte rar, repet, schimbă imediat subiectul. “Mă cam doare ficatul şi vezi că am plătit factura la lumină”. Cum vine asta? La tata, înţeleg, e vorba de frica teribilă de medici şi, prin urmare, merge pe tăcute, pe principiul “nu spun că mă doare, nu-mi zice nimeni propoziţii care conţin cuvântul doctor”. Dar r