Toata lumea stie despre deportarile din Banat in Baragan, dar cati stiu despre deportarile din Giurgiu, in toata tara?
Intre anii 1952 - 1954, in perioada in care s-a construit Podul Prieteniei intre Romania si Bulgaria, 823 de persoane din Giurgiu au fost deportate in toate colturile tarii; s-a crezut ca era nevoie de spatii locative pentru lucratorii de la pod. Mircea Popescu, membru A.F.D.P.R., giurgiuvean de bastina, isi aminteste de anii deportarii, care i-au marcat tineretea si intreaga viata.
L.S. Domnule Mircea Popescu, am fost deportati amandoi la Radaseni, in nordul Moldovei, numai ca dumneavoastra erati mai mare, ca varsta. Cati ani aveati atunci ?
M.P. Cand am plecat in deportare, aveam 16 ani, iar sora mea 14 .
L.S. Care credeti ca au fost cauzele deportarilor din Giurgiu?
M.P. Am incercat ani intregi sa aflu cat de utila a fost regimului deportarea noastra, ce se putea castiga, daca ne lichidau. Concluzia mea iese din tiparele actiunilor obisnuite ale vremii. Au fost deportate peste opt sute de persoane din Giurgiu. Intreaga avere, a tatalui meu, mica sau mare, insemnase cateva case, intreprinderi si conturi bancare. Atunci, insa, averea nu mai exista, iar familia traia la limita saraciei. Tatal meu fusese om vrednic. Muncise de la sapte ani, ca ucenic, apoi ca mecanic la o moara, iar la vremea respectiva avea peste cincizeci si cinci de ani de munca. Clasa din care facea parte nu putea sa fie lichidata, pentru ca deja fusese desfiintata, iar din punct de vedere ideologic, sau propagandistic, tata nu mai avea aceeasi influenta. Toti cei care urmau sa fie deportati traiau la marginea cersetoriei. Acum, aparea o alta clasa, iar clasa alor mei era de mult apusa.
Tata a avut curajul sa intrebe: "De ce sa plecam, la ce va foloseste"?
Pentru ca fusese o autoritate morala si economica, el isi rezerva d