Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mesagerii bucuriei sunt gata de noi spectacole, pentru copiii bolnavi sau din zona rurală

Publicat in Adevarul, vineri 12 martie 2010 ·

De mai bine de cinci ani, în Oradea există o comunitate a clovnilor, care în mod voluntar aduc un zâmbet copiilor defavorizaţi de soartă. Alin Ciorbă are 22 de ani şi este membru al comunităţii din 2008. Studentul spune că de când lucrează cu cei mici a devenit mai înţelegător, mai maleabil şi mai conştient de necesităţile celor din jur.

„De doi ani mă ocup mai mult de nevoile copiilor din spitale”, spune Alin. „Menirea noastră este să le distragem atenţia de la boală şi injecţii, prin trucuri”, explică tânărul.

Pentru copiii de la sat

Deşi activităţile clovnilor par uşoare, Alin spune că sunt cazuri în care copiii refuză să se joace. „Sunt micuţi supăraţi, care nu vor să vorbească. În final, reuşim să-i îmbunăm şi data viitoare ne aşteaptă cu drag”, povesteşte studentul. Atunci când nu merg prin spitale, clovnii fac spectacole, în special pentru copii din mediul rural. „Este o bucurie să joci pentru copii”, spune Monica Ias, o tânără de 19 ani.

„Facem show-uri care durează o oră, o oră şi jumate, în regia absolvenţilor de specialitate. Jucăm gratuit pentru micuţii din zone rurale, care nu au acces la niciun spectacol. E o bucurie imensă să poţi dărui zâmbete”, spune Monica.

Măscărici cu tradiţie la Oradea

Comunitatea clovnilor a luat naştere în Oradea în 2006, în cadrul Asociaţiei Caritas Eparhial. „La început au fost cinci tineri care au făcut cursurile de clovn în Italia”, spune coordonatoarea Ana Maria Lazăr.

Tainele magiei s-au transmis de la o generaţie la alta. „Cursurile se fac anual şi durează şase săptămâni. Tinerii învaţă psihologia copilului, machiaj, costume, trucuri şi mişcare scenică”, a mai specificat Ana.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum o ora
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum o ora
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 36 minute
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Lidera extremei drepte din Franța, Marine Le Pen: Lui Macron nu-i va rămâne decât demisia pentru a ieşi din criza politică

G4Media acum 32 minute
Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a apreciat vineri că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne „decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică” declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară) şi convocare

GALERIE FOTO Tricolorii s-au pregătit pe stadionul din Köln pentru confruntarea de sâmbătă cu Belgia

Mediafax acum 40 minute
Echipa naţională de fotbal a României a desfăşurat în această seară antrenamentul oficial pe stadionul din Köln, în vederea meciului de mâine, cu Belgia, programat la ora 22:00, ora României. Antrenamentul a durat 45 de minute, iar primele 15 minute

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 2 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum o ora
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°