Nici măcar criza nu poate afecta salariile din Primărie, care sfidează pur şi simplu contribuabilii jumuliţi fiscal. În contextul austerităţii bugetare, care loveşte dur majoritatea românilor, fără nicio jenă, consilierii locali au votat aseară majorarea lefurilor funcţionarilor publici din cadrul Primăriei Galaţi, cu 30%.
Şi asta culmea în condiţiile în care bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului, pentru anul 2010, ajunge doar până în luna octombrie după care Dumnezeu cu mila !.
Conform directorului economic al Primăriei Galaţi, Doina Stamate, aceste suplimente salariale vor aduce salariile la nivelul celor din decembrie 2009. Practic, prin această majorare-stratagemă se compensează pierderea sporurilor anulate de Legea 330.
Suplimentele salariale se vor aplica doar celor 430 de funcţionari publici, nu şi personalului contractual ( 70 de salariaţi). Anul acesta bugetul pentru cheltuielile de personal va fi în cuantum de 17 milioane de lei.
Conform raportului de specialitate, salariul arhitectului-şef ar urma să primească un supliment de 662 lei,secretarul municipiului-671 lei, şef serviciu-555 lei, director adjunct-598 lei, directorul executiv – 641 lei, şeful de birou – 534 lei, consilierii juridici – 297 lei.
Explicaţia primarului Dumitru Nicolae vizavi de creşterea salarială a angajaţilor din subordine a fost următoarea: “Noi trebuie să ne protejăm oamenii. Eu nu am linişte, când un funcţionar public din Primărie este plătit cu 600 de lei. Nu se poate trăi cu aceşti bani”, a argumentat edilul.
Au fost însă şi consilieri care s-au opus cu vehemenţă acestor suplimente salariale: “Proiectul de hotărâre este gândit prost. Nu are logică. Vor fi funcţionari publici care vor avea salarii mari, în timp ce personalul contractual va fi plătit cu mai puţin”, a afirmat Mircea Răzvan Cristea.
“Mi se pare inechita