Televiziunea 3D va fi disponibilă şi pentru consumul casnic, deşi programele sunt încă limitate, iar preţurile mari, potrivit Reuters. Sursa: Reuters
Asftel, blockbustere ca „Alice în Ţara Minunilor”, una dintre cele mai populare astfel de producţii, vor migra şi către consumul individual, acasă. Săptămâna aceasta Sony a prezentat linia sa 3D care va fi pusă în vânzare pe 10 iunie. Dar rivalii Samsung şi Panasonic au început deja să vândă televizoare 3D în Statele Unite.
„E foarte tare. Aş putea spune că este mai tare decât ceea ce vedeam la cinema”, a spus unul dintre americanii care deja şi-au achiziţionat un astfel de set, Daniel Koch. „Experienţa este sălbatică şi impresionantă”, potrivit altui client, Robert Pommells.
Televizoarele 3D au fost puternic promovate în ultima vreme. Samsung a organizat un concert Black Eyed Peas în Manhattan şi l-a adus pe regizorul „Avatar”, James Cameron pentru a vorbi despre noua tehnologie.
„Există un public larg care este pasionat de 3D la această oră”, a spus Cameron, comentând că numai industria cinematografică poate să ţină nivelul caliltăţii producţiilor sus. Aceasta are aşteptări mari de la vânzările de televizoare 3D, care nu s-au ridicat la nivelul estimărilor încă, din cauza crizei economice şi a preţurilor mari.
Cumpărătorii de televizoare 3D trebuie să îşi achiziţioneze şi ochelari, mai ales că odată cu televizorul primesc doar o pereche. Preţul ochelarilor este de 150 de euro.
FOTO REUTERS
Reticenţă
Există însă şi persoane care nu sunt aşa de prinse de noua tehnologie şi care estimează o scădere a vânzărilor, cum ar fi editorul executiv al popularului site cnet.com, David Carnoy.
„Cred că extra costurile asociate cumpărării unui astfel de televizor vor constitui un regres pentru piaţă”, spune el, e