O cântăreaţă de operă, bănuită că şi-a ucis soţul şi a ascuns absenţa lui cu ajutorul unui actor, a fost arestată, potrivit poliţiei germane, citate de AFP.
Dispariţia lui Hermann Hilss, un pensionar de 71 de ani, a fost semnalată în octombrie. În decembrie, un avocat a sunat la poliţie, anunţând că el se află în biroul său, însoţit de soţia sa.
Pentru a se asigura de identitatea sa, anchetatorii au stabilit o întâlnire cu el, câteva zile mai târziu, dar soţia sa le-a comunicat că este plecat pentru câteva zile.
Strategia aceasta i-a permis cântăreţei, care este cu 16 ani mai tânără decât soţul ei, să câştige timp, potrivit poliţiei.
În ianuarie, însă, anchetatorii au reluat investigaţia şi au descoperit că soprana plătea un actor care pretindea că este soţul ei. Aşa au aflat că ea contactase mai mulţi actori, care o refuzaseră. Poliţia l-a identificat pe cel care juca rolul soţului, care şi-a recunoscut fapta.
Până acum nu a fost găsit corpul lui Hilss.