Un bărbat care s-a recomandat ca fiind instructor autorizat de arte marţiale a păcălit 350 de părinţi şi 8 directori de şcoală. Părinţii i-au dat bani pentru antrenamentul copiilor şi pentru echipament, dar n-au primit nimic în schimb, pentru că falsul instructor a dispărut.Bărbatul, originar din Covasna, a dat lovitura în mai multe localităţi din judeţul Suceava, în zona Dornelor. ""Ne-a zis să dăm câte 20 de lei, ca să ne înscriem şi într-o duminică, am mers şi am făcut nişte educaţie fizică şi ne-a zis că nu mai facem karate, că facem luni. Am fost vreo 31 de copii", a spus unul dintre copii păcăliţi.
"Karatistul" prezenta directorilor de şcoli documente false, traduse din limba maghiară, care atestau că este maestru instructor de Aikido şi membru al Federaţiei Maghiare de Arte Marţiale.
Instructorul de arte marţiale a ridicat aproape 8.000 de lei de la creduli. "În cauză s-au întocmit 10 dosare penale. Învinuitul se sustrage cercetărilor penale şi este cunoscut pentru săvârşirea infracţiunilor de acelaşi gen, pe raza altor judeţe", a declarat Gabriel Panţîru, purtător cuvânt al IJP Suceava.
Instructorul de karate este acuzat de exercitarea fără drept a unei profesiişi înşelăciune.
Sursa: realitatea.net Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Un bărbat care s-a recomandat ca fiind instructor autorizat de arte marţiale a păcălit 350 de părinţi şi 8 directori de şcoală. Părinţii i-au dat bani pentru antrenamentul copiilor şi pentru echipament, dar n-au primit nimic în schimb, pentru că falsul instructor a dispărut.Bărbatul, originar din Covasna, a dat lovitura în mai multe l