Din cele trei reprezentante ale României, doar Anca Heltne s-a calificat în finală, clasându-se pe locul 7 la aruncarea greutăţii, cu 18,86 metri. Federaţia Română de Atletism avea ca obiectiv calificarea în două-trei finale la Mondialele de sală din Qatar.
Cu doar trei reprezentante la Campionatele Mondiale de sală, calificate la patru probe, Anca Heltne (aruncarea greutăţii), Ancuţa Bobocel (1.500 şi 3.000 de metri) şi Adelina Gavrilă (triplusalt), România a avut doar o atletă în finale.
Este vorba despre Anca Heltne care s-a clasat pe locul 7 în ultimul act, cu o aruncare de 18,86 de metri, reuşită din prima încercare. Tricolora a aruncat sub nivelul din calificări (19,10 metri), reuşind a doua aruncare de doar 18,58 metri, pentru ca următoarele patru încercări să le rateze.
Bobocel, prima sub linie
Concursul de aruncare a greutăţii a fost câştigat cu o aruncare de 20,85 de metri a belorusei Nadzeya Ostapchuk. Podiumul a fost completat de Valerie Vili (Noua Zeelandă), cu 20,49 de metri şi Natallia Mikhnevich (Belorusia), cu 20,42 de metri.
Ancuţa Bobocel a ratat calificarea în finala probei de 3.000 de metri, încheind seria a doua a calificărilor pe locul 9, cu timpul de 8:54.08 minute. Chiar dacă românca a făcut cel mai bun timp al său pe această distanţă, ea nu a prins ultimul act, din cauza a 86 de sutimi.
„Ancuţa a făcut o cursă bună, dar trebuie să vedem că a avut o serie foarte grea, cu recordmena mondială a probei. Cred că, dacă ar fi alergat în prima serie, ar fi obţinut calificarea directă. Îmi pare rău că a fost prima sub linia calificării, dar o felicit şi am încredere că va reuşi performanţe mai bune pe viitor", a declarat Gabriela Szabo, conducătorul delegaţiei României la Campionatele Mondiale de la Doha.
Ancuţa Bobocel se calificase şi în proba de 1.500 de metri, dar, din cauza timpului foarte scurt dintre ce