Toată lumea îl ştie de Nea Mitică, frizerul din Centrul Vechi. Tunde sau bărbiereşte în acelaşi loc de peste 50 de ani, la „Favorit“, şi are o listă lungă de clienţi fideli. A început meseria încă de pe vremea când nu existau hair-stylişti, saloane de frizerie sau maşini electrice de tuns.

Cu jumătate de secol în urmă folosea doar foarfecele şi briciul, iar meseria se fura.

„Pierdeam ore întregi la frizerie ca să mă uit cum se tunde lumea. La vremea aia aproape toţi frizerii erau evrei şi nu prea era nimeni doritor să te înveţe ceva. Evreii ştiau cum să fixeze tarifele ca să-şi atragă clienţii în frizerie. Îmi plăcea aşa de tare meseria asta, că am reuşit să mă înscriu mai târziu la o şcoală profesională după care am practicat meseria asta toată viaţa“, povesteşte Mitică Lungu.

Tundea italieneşte

În urmă cu peste 50 de ani, nu oricine avea posibilitatea să se tundă la un frizer meseriaş. O tunsoare dura câteva ore pentru că unii clienţi, din înalta societate, doreau frizuri sofisticate. „La mine veneau îndeosebi şefii târgului. Îşi trimiteau câte un subaltern şi se anunţau că vor veni să se tundă. Se purta mult tunsoarea italiană, cu cărare pe o parte şi părul ondulat. Înainte de a aşeza frizura, frecţia era obligatorie. Tinerii se tundeau mai ales sport, adică periuţă“, îşi aminteşte zâmbind frizerul.

Moda tunsorilor era dictată de singura revistă de profil care apărea pe piaţă şi la care frizerii cu staif trebuia obligatoriu să fie abonaţi.

„Frizurile aveau stil“

„Revista se chema «Coafura» şi apărea trimestrial. O studiam şi noi, dar şi clienţii se orientau din revistă pentru a-şi alege tunsorile. Frizurile aveau stil, lumea era disciplinată. Nici tineretul nu avea curajul să ceară o tunsoare extravagantă. Nu exista să te tunzi cu ţepi în cap ca acum, să nu te mai recunoşti după ce te