Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analizele gratuite costă: laboratoarele de analize au rămas fără fonduri

Publicat in Adevarul, duminică 14 martie 2010 ·

Timişenii care au asigurare şi ar trebui să beneficieze de analize gratuite la laboratoare trebuie să le plătească, întrucât fondurile de la CJAS s-au epuizat. Oamenii trebuie să scoată din buzunar cel puţin 100 de lei pentru un set de analize.

37 din cele 40 de laboratoare de analize medicale din judeţ au epuizat deja fondurile alocate luna aceasta de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş. Bolnavii, chiar dacă au trimitere de la medical de familie, nu pot face gratis analizele şi sunt nevoiţi să aştepte până luna viitoare, când se vor primi fonduri de la CJAS. Până atunci însă unele laboratoare au început deja să alcătuiască liste de aşteptare, astfel că atunci când noul contract va fi semnat pacienţii să fie anunţaţi telefonic să se prezinte la laborator. Alţii însă nu fac astfel de liste pentru a nu isca un scandal în rândul timişenilor, care au început să facă anticameră la uşile laboratoarelor de analize. "Nu mai avem fonduri până luna următoare. Un set de analize de bază costă în jur de 100 de lei, o sumă destul de mare dacă ne gândim greutăţile financiare prin care trec acum pacienţii, mai ales cei care ajung la noi", a declarat Daniela Grangure, biolog.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum o ora
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum 55 minute
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Echipele din România şi-au aflat adversarele din turul doi preliminar al Conference League. CFR Cluj întâlneşte Neman Grodno

News.ro acum o ora
Echipele din România şi-au aflat, miercuri, adversarele din turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc, miercuri, la Nyon. Astfel, FCSB, dacă va pierde confruntarea cu Virtus AC din primul tur preliminar al

Șeful IPJ Alba, comisarul șef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcție

Adevarul acum 13 minute
Schimbări la șefia Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Comisarul șef Florin Dogaru a fost înlocuit din funcție, au transmis miercuri, 19 iunie, pentru Agerpres, surse din cadrul instituției.

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum 33 minute
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

Primul model electric al companiei Ferrari va costa peste 500.000 de euro

Mediafax acum o ora
Prima maşină electrică a Ferrari va costa cel puţin 500.000 de euro, a declarat o sursă pentru agenţia Reuters. Producătorul auto de lux se pregăteşte să deschidă o fabrică care va produce acest model şi ar putea creşte producţia grupului cu până la

Iaşi: Incendiu la un magazin din incinta Carrefour / Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin din incinta Carrefour Felicia Iaşi, aproximativ 1.500 de persoane fiind evacuate. ISU Iaşi intervine, miercuri, la un incendiu produs la un magazin din incinta Carrefour Felicia. La faţa locului interv

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe: activități preventive în județ

Botosani News acum o ora
Astăzi, 19 iunie a.c. , cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventiv-informative în rândul cu cetățenilor, oferindu-le sfaturi pentru siguranța locuințelor. Ziua Europeană

Vremea

București
acum

37°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°