Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 200 de elevi au abandonat şcoala

Publicat in Adevarul, luni 15 martie 2010 ·

În fiecare an, sute de elevi abandonează şcoală din cauza dezinteresului sau a sărăciei. Deja, în Brăila, la finele semestrului I, avem peste 200 de elevi care şi-au luat „la revedere" de la cursurile obligatorii ale unei instituţii de învăţământ.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, avem 227 de elevi neşcolarizaţi. Dintre aceştia, cei mai mulţi sunt din învăţământul liceal.

Printre motivele care îi influenţează pe elevi să părăsească şcoala se numără: refuzul părinţilor de a-i şcolariza, dezinteresul familiei pentru şcoală, reţinerea copiilor pentru munca în gospodărie, plecarea părinţilor în stăinătate, dar şi provenienţa din familii de etnie romă.

Lipsa modelului familial

Spre deosebire de aceeaşi perioadă a anului şcolar trecut, numărul de elevi neşcolarizati este mai mic cu 21.

"Prin măsurile luate alături de conducerile şcolilor, cu profesorii diriginţi şi graţie programului «A doua şansă» am reuşit să diminuăm abandonul şcolar", ne-a precizat prof. Viorel Botea, inspectorul şcolar general.

Dezorganizarea vieţii de familie, divorţul, climatul familial conflictual sunt doar câteva aspecte care conduc către abandonul şcolar. De asemenea, factorul de natură socială şi economică este duşmanul abandonului.

"Principala cauză a abandonului şcolar este lipsa modelului familial şi în al doilea rând, lipsa mijloacelor materiale", consideră prof. Cici Bolovan, directorul Şcolii "Anton Pann".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine mică resimţit în judeţul Buzău. Evenimentul a avut loc noaptea

Mediafax acum 36 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 01.20 în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Acesta a avut magnitudinea 3,1 şi s-a produs la adâncimea de 113,1 kilometri. Cutremurul s-a

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 46 minute
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum 2 ore
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Mangalia. Dosarul, preluat de o altă judecătoare

News.ro acum 2 ore
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

UPDATE - Atalanta a învins cu 3-0 Bayer Leverkusen şi a câştigat în premieră Liga Europa. Lookman, jucătorul meciului. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Echipa italiană a primit trofeul

News.ro acum 7 ore
Formaţia Atalanta a învins, miercuri seară, la Dublin, cu scorul de 3-0, echipa Bayer Leverkusen, şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Pentru Leverkusen este prima înfrângere din sezonul 2023/2024. UPDATE

Înscrieri pentru „Directorii Anului”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Directori şi directori adjuncţi de licee, şcoli şi grădiniţe din Braşov se pot înscrie în cea de-a opta ediţie a Galei Premiilor pentru Directorii Anului. Înscrierile se fac online până pe 10 iulie, printr-un formular disponibil pe site-ul Asociaţie

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 9 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Nikki Haley, fosta rivală republicană a lui Trump, spune că va vota pentru el

News.ro acum 2 ore
Nikki Haley, fosta contracandidată a lui Donald Trump în cadrul alegerilor primare republicane pentru preşedinţia SUA, a declarat miercuri că va vota pentru el la scrutinul din noiembrie, în ciuda criticilor dure pe care i le-a adus fostului său riv

Angajaţi din mai multe structuri ale statului protestează azi în Piaţa Victoriei

Mediafax acum 36 minute
Mitingul din Piaţa Victoriei este anunţat pentru ora 13.30. Sindicatul Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului, Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – SAONRC, Sindicatul Europol - filiala Arhivele Naţionale ale

Miting de protest al angajaţilor de la Agenţiile pentru Protecţia Mediului, Oficiul Registrului Comerţului, Arhivele Naţionale, CNCD şi din Sport şi Tineret, în Piaţa Victoriei/ Sindicaliştii cer înlăturarea inechităţilor salariale

News.ro acum o ora
Angajaţii de la Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Arhivele Naţionale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi din Sport şi Tineret vor participa, joi, în Piaţa Victoriei, la un mi

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

18°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

15°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°